Compania Rompetrol, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă în cazul exploziei de la Rafinăria Petromidia

Economica.net
14 12. 2016
maxresdefault_16413900

În acelaşi dosar, au fost trimise în judecată patru persoane – Cornel Titi Oancea, Daniel Stanciu, Vasile Caraman şi Ioan Mărginean, pentru aceleaşi fapte.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, pe 22 august, în incinta Rafinăriei Petromidia Năvodari, a avut loc o explozie în urma căreia doi angajaţi ai companiei Rominserv au decedat, iar alţi doi au fost răniţi.

Angajaţii efectuau lucrări de reparaţii la o conductă aparţinând SC Rompetrol Rafinare. Conducta transporta distilat de vid, produs rezultat prin încălzirea ţiţeiului la o temperatură cuprinsă între 360 – 380 grade C.

În urma exploziei, s-a produs un incendiu pentru stingerea căruia au intervenit operatorii Rafinăriei Rompetrol, pompierii civili angajaţi ai GSS (companie în cadrul grupului Rompetrol), dar şi pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea, înlăturându-se starea de pericol şi evitându-se propagarea incendiului.

În cursul urmăririi penale s-a stabilit că, din cauza nesupravegherii lucrărilor ce se efectuau, a funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare menţionate în prevederile acordului de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, s-a produs un fenomen de poluare accidentală prin alterarea caracteristicilor fizico-chimice ale aerului din zonă.

Totodată, s-a reţinut că atât cele două societăţi comerciale, cât şi ceilalţi inculpaţi persoane fizice nu au luat măsurile necesare de securitate şi sănătate în muncă, împrejurare ce a condus la producerea unor consecinţe constând în decesul şi vătămarea corporală a patru persoane.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Constanţa.