Compania VeroTherm inaugurează în municipiul Râmnicu Vâlcea o nouă linie de producție cu profile decorative pentru locuințe

VeroTherm, unul dintre principalii producători de polistiren și mortare uscate din România, anunță lansarea unei noi linii de business care va viza producția de profile decorative pentru locuințe. Noua unitate de producție localizată în Râmnicu Vâlcea va răspunde cerințelor pieței materialelor de construcții și va susține livrări atât la nivel local, cât și pe piețele externe.
Economica.net - J, 28 nov. 2024, 20:31
Compania VeroTherm inaugurează în municipiul Râmnicu Vâlcea o nouă linie de producție cu profile decorative pentru locuințe

Prin diversificarea portofoliului, VeroTherm va introduce o gamă largă de profile decorative pentru interior și exterior, printre care profile din polistiren extrudat și expandat de înaltă densitate. Obiectivul companiei este ca până în anul 2025 să livreze aproximativ 200.000 de metri liniari de profile ornamentale, consolidându-și astfel poziția pe piața materialelor de construcții și profilelor decorative din România.

„Dinamica pieței materialelor de construcții ne motivează să diversificăm portofoliul de produse și să venim cu oferte complementare care să răspundă nevoilor clienților noștri. Estimăm că noua linie de producție cu profile decorative va contribui la o creștere de aproximativ 10-15% a cifrei de afaceri VeroTherm”, a declarat Vicențiu Mocanu (foto), General Manager VeroTherm.

Cu o echipă inițială de aproximativ șapte angajați dedicată noii linii de producție, VeroTherm își va extinde progresiv operațiunile, pentru a răspunde cerințelor pieței și tendințelor actuale în domeniul construcțiilor și al amenajărilor interioare și exterioare.

În 2025, compania VeroTherm va investi aproape 1 milion de euro, suma care va acoperi și investiția pentru noua linie de producție cu profile decorative.

VeroTherm este activă pe piața locală din 1998, iar fabrica sa din Râmnicu Vâlcea deține în prezent o capacitate de producție anuală de 750.000 de metri cubi de polistiren și 100.000 de tone de mortare uscate. În completarea facilității de producție, VeroTherm dispune de o flotă proprie de camioane cu capacități de transport variate, de la 1,5 tone până la 24 de tone. Compania face livrări în țări precum Franța, Bulgaria, Republica Moldova și Italia.

Despre Verotherm

VeroTherm este o companie cu capital 100% românesc, înființată în 1998 la Râmnicu Vâlcea. În 2007, societatea a devenit franchisa LEM’S pentru marele brand de mobilă LEMET. Din anul 2015, VeroTherm produce și comercializează polistiren și mortare uscate sub sigla proprie VeroTherm precum și private lebel. VeroTherm deține facilitățile de producție în Râmnicu Vâlcea: o hală de peste 8000 mp, unde își desfășoară activitatea cele două fabrici de producție, precum și parc auto propriu.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările pieţelor financiare privind majorarea dobânzii de către Rezerva......
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala ...