Companii din SUA, Franţa şi Canada, interesate de cooperarea în domeniul nuclear civil cu Nuclearelectrica – ministrul Energiei

27 10. 2022
Sediul_Nuclearelectrica_

„Secretarul pentru Energie Jennifer Granholm este o susţinătoare a dezvoltării şi inovării în domeniul energiei, inclusiv în România. Astăzi (miercuri – n. r.), în marja conferinţei Internaţională Ministerială pentru Energie Nucleară în Secolul 21, am participat împreună cu Jennifer Granholm şi cu Jonathan Wilkinson, ministrul Resurselor Naturale, din Canada, la un anunţ foarte important pentru dezvoltarea programului nuclear civil din ţara noastră: companiile Fluor Corporation (USA), Sargent & Lundy (USA), SNC Lavalin (Canada) şi Framatome (Franţa) vor explora oportunităţi de cooperare în domeniul nuclear civil, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea reactoarelor nucleare tradiţionale, cât şi avansate, cu Nuclearelectrica (România)”, a scris ministrul, care participă în aceste zile, la Washington, la conferinţa organizată de IAEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică).

El a subliniat că aceste patru companii sunt furnizori de top la nivel mondial de tehnologie nucleară şi inginerie, achiziţii şi management al construcţiilor şi „aduc cunoştinţe de neegalat în furnizarea de energie nucleară de clasă mondială în siguranţă şi în siguranţă, iar parteneriatul cu SNN demonstrează experienţa şi profesionalismul în domeniul nuclear pe care îl deţine România”.

„Prin aceste parteneriate ne vom atinge şi ţintele de decarbonare şi, totodată, vom întări independenţa şi securitatea energetică, foarte importante în actualul context geopolitic. Prin cooperare vom demonstra că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă politică. Parteneriatul dintre România – SUA – Canada şi Franţa va aduce noi oportunităţi pentru viitorul energiei nucleare, aşa cum spune şi motto-ul conferinţei ‘Atoms for peace and Development'”, a adăugat şeful de la Energie.