Companiile aeriene europene vor să amâne regulile privind combustibilii sintetici sustenabili pentru avioane

Companiile aeriene europene au luat la ţintă regulile planificate de Bruxelles privind combustibilul sintetic sustenabil pentru avioane, au declarat două surse pentru Reuters, subliniind opoziţia sectorului pe fondul îngrijorărilor legate de costurile ridicate şi lipsa disponibilităţii combustibilului verde pentru avioane.
AGERPRES - mar, 17 mart. 2026, 08:37
Companiile aeriene europene vor să amâne regulile privind combustibilii sintetici sustenabili pentru avioane

Sectorul intenţionează să solicite, în mod oficial, cel puţin o amânare a noilor reguli UE care urmează să intre în vigoare în 2030 şi care obligă companiile aeriene să utilizeze o anumită cantitate de combustibil sintetic verde pentru avioane, sau eSAF, în avioanele lor, un anunţ fiind posibil să fie făcut joi, scrie Agerpres.

Amânarea, neraportată anterior, este încă în discuţie şi ar putea fi modificată din cauza rezistenţei din culise a autorităţilor de reglementare faţă de măsura intenţionată.

Sectorul aerian, afectat de războiul din Iran, care a blocat zborurile şi a crescut costurile combustibilului, susţine că cerinţele europene privind combustibilul verde pentru avioane sunt prea stricte, că nu există suficient combustibil sustenabil pentru avioane pe piaţă pentru a respecta regulile UE şi că preţurile sunt prea mari pentru acest tip de combustibil.

Aviaţia este printre sectoarele cel mai greu de decarbonizat, aeronavele cu emisii zero nefiind aşteptate în acest deceniu. Combustibilii ecologici, cu emisii nete zero sau emisii mai mici decât combustibilul pentru avioane obişnuit, pot, pe termen scurt, să contribuie la reducerea amprentei de carbon a transportului aerian.

Directorii companiilor aeriene din Europa urmează exemplul omologilor din industria auto, care anul trecut au reuşit să dilueze o regulă care ar interzice vânzarea oricăror maşini cu emisii de CO2 după 2035.

Sursele citate de Reuters au dezvăluit că un anunţ oficial ar putea să fie făcut la o conferinţă industrială organizată săptămâna aceasta de grupul comercial Airlines for Europe (A4E), detaliile fiind încă în curs de finalizare. Grupul A4E include companiile aeriene europene majore Air France-KLM, Lufthansa, Ryanair, easyJet şi IAG, proprietarul British Airways.

„Vor să amâne cerinţele eSAF până când va exista o producţie suficientă”, a declarat Camille Mutrelle, responsabilă cu politicile la ONG-ul Transport and Environment (T&E), care a fost informat despre aceste planuri. T&E susţine menţinerea regulilor în vigoare. „Dacă amânăm, startup-urile din domeniul eSAF vor dispărea, iar Europa va pierde avantajul de a fi deschizător de drumuri”, a adăugat Camille Mutrelle.

O a doua persoană din apropierea discuţiilor a declarat că companiile aeriene discută şi o solicitare vizând eliminarea completă a cerinţelor privind eSAF.

Un purtător de cuvânt al A4E a confirmat că membrii săi urmează să se întâlnească joi, deşi a refuzat să comenteze poziţia pe care urmează să o adopte grupul. „Directorii generali ai companiilor aeriene decid asupra poziţiilor A4E”, a spus purtătorul de cuvânt.

Uniunea Europeană a impus ca 2% din combustibilul pus la dispoziţie pe aeroporturile regionale să fie de tip SAF (combustibil sustenabil pentru aviaţie) în 2025, procent care va creşte la 6% în 2030. Un nivel de 1,2% din total va trebui să fie SAF sintetic (eSAF) din 2030, crescând la 5% în 2035, conform regulilor actuale avute în vedere de UE.

Companiile aeriene susţin că nu există aproape nicio ofertă disponibilă de combustibil sintetic pentru avioane şi că este puţin probabil ca planurile de construire a instalaţiilor să se materializeze la timp pentru a îndeplini mandatul.

Cea mai mare parte a combustibilului sintetic pentru avioane (SAF) de pe piaţă este fabricat din ulei de gătit reciclat sau uzat sau din deşeuri animale. Costă de trei până la cinci ori mai mult decât combustibilul tradiţional pentru avioane şi reprezintă doar 0,3% din aprovizionarea globală cu combustibil pentru avioane.

Combustibilul sintetic sustenabil pentru avioane este fabricat din energie regenerabilă, cum ar fi dioxidul de carbon captat sau hidrogenul verde. Emite mai puţin carbon decât SAF-ul bio, dar este mult mai scump de fabricat.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Rusia – Şeful gigantului Rosneft recunoaşte că situaţia pe piaţa carburanţilor din Rusia este complicată
Criză Rusia – Şeful gigantului Rosneft recunoaşte că situaţia pe piaţa carburanţilor din Rusia este complicată
Situaţia pe piaţa carburanţilor din Rusia nu este uşoară, a afirmat vineri Igor Sechin, directorul celei mai mari companii petroliere a ţării, Rosneft, citat de agenţia rusă de presă RIA,......
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 2,9%, în primele patru luni ale anului
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 2,9%, în primele patru luni ale anului
Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut în termeni nominali ...
Ce spun bulgarii despre turiștii români – Ce se întâmplă anul acesta pe litoralul din Bulgaria
Ce spun bulgarii despre turiștii români – Ce se întâmplă anul acesta pe litoralul din Bulgaria
Cererea din partea turiştilor pentru coasta bulgară a Mării Negre arată semne de încetinire, deşi reprezentanţi din ...
Insolvențele cresc în 2026, dar criza nu e generalizată
Insolvențele cresc în 2026, dar criza nu e generalizată
Numărul companiilor românești care au deschis procedura insolvenței a crescut cu 15,5% în primele patru luni din 2026 ...