Companiile cu venituri sub un milion euro vor anula majoritatea contractelor de muncă – studiu AAFBR

Companiile cu venituri sub un milion de euro vor anula majoritatea contractelor de muncă încheiate cu personalul, în condiţiile în care impozitul pe cifra de afaceri este de 1% şi salariul minim brut pe economie creşte la 1.900 lei, susţine Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi lector la Institutul Bancar Român (IBR).
Economica.net - lun, 30 oct. 2017, 07:49
Companiile cu venituri sub un milion euro vor anula majoritatea contractelor de muncă - studiu AAFBR

Potrivit unui studiu de impact privind efectul pe care noile reglementări fiscale îl vor avea asupra mediului de afaceri, impozitul de 1% aplicat cifrei de afaceri pentru toate companiile cu venituri sub 1 milion euro, precum şi majorarea salariului minim la 1.900 lei vor avea un impact direct asupra a 90% dintre companiile active în România.

‘Firmele cu venituri între 0-500.000 euro, care înregistrează zero angajaţi, vor fi influenţate pozitiv, deoarece acestea plătesc astăzi un impozit de 3% din cifra de afaceri, care urmează să fie redus la 1% prin noile reglementări. 104.097 de firme se regăsesc în această situaţie. Considerând noile reglementări fiscale propuse, aceste companii vor plăti un impozit pe cifra de afaceri de trei ori mai mic, scăderea estimată (bazată pe veniturile înregistrate în anul 2016) fiind de la 342 milioane lei (aferent impozitului actual) la 114 milioane lei (estimările privind impozitul nou)’, arată Guda.

El susţine că firmele cu cel puţin un angajat nu vor fi afectate de noua măsură, deoarece acestea plătesc şi în momentul de faţă un impozit de 1% pe cifra de afaceri. În această situaţie se regăsesc 291.937 de firme, care vor înregistra o sarcină fiscală similară celei din anul 2016, singura diferenţă fiind în funcţie de nivelul veniturilor înregistrat în viitor.

Potrivit acestuia, firmele cu venituri între 500.000 şi 1.000.000 de euro plătesc în condiţiile actuale un impozit de 16% aplicat profitului brut.

‘Astfel, trecerea la impozitul de 1% pe cifra de afaceri va avea un impact diferenţiat în funcţie de profitabilitatea acestora. Firmele care înregistrează pierderi vor înregistra costuri fiscale mai mari, deoarece în momentul de faţă acestea nu plătesc impozit pe profit. Un număr de 2.177 de companii se regăsesc în această situaţie şi vor plăti un impozit suplimentar de 68 milioane lei începând cu anul 2018. Firmele care înregistrează o margine a profitului brut între 0% – 6,25% vor înregistra costuri fiscale mai mari, deoarece impozitul de 16% aplicat profitului brut este inferior impozitului de 1% aplicat cifrei de afaceri. Un număr de 8.239 de companii se regăsesc în această situaţie, acestea înregistrând costuri fiscale în creştere de la 110 milioane lei (aferente activităţii desfăşurate în anul 2016) la 260 milioane lei (aferente estimărilor pe acelaşi venit şi profit brut, dar considerând noul nivel de impozit)’, a spus preşedintele AAFBR

În plus, acesta precizează că firmele care înregistrează o margine a profitului brut peste 6,25% vor înregistra costuri fiscale mai mici, deoarece impozitul de 16% aplicat profitului brut este superior impozitului de 1% aplicat cifrei de afaceri. Un număr total de 9.247 companii se regăsesc în această situaţie (4.853 înregistrând un profit brut între 6,25% – 15% şi 4.394 un profit brut peste 15%). Aceste companii vor plăti un impozit estimat de 292 milioane lei, comparativ cu 915 milioane lei în momentul de faţă.

‘Astfel, din totalul celor 415.698 companii cu venituri sub 1 milion de euro, aproximativ 70% vor plăti un impozit identic cu cel actual, 27% vor înregistra un impozit inferior şi doar 3% vor plăti un impozit mai mare. Mai exact, impozitul total plătit de toate companiile care înregistrează o cifră de afaceri sub 1 milion euro urmează să scadă de la 2,476 miliarde lei (aferent activităţii desfăşurate în anul 2016) la 1,845 miliarde lei (conform estimărilor realizate în baza noului impozit), impactul bugetar negativ asupra încasărilor impozitului asupra acestor companii fiind de 631 milioane lei’, conform oficialului AAFBR.

În schimb, spune el, cota unică de impozitare a cifrei de afaceri cu 1% pentru toate companiile care înregistrează venituri sub pragul de 1 milion euro poate reprezenta o pierdere a motivării fiscale privind politica de angajare pentru companiile care înregistrau un singur angajat.

‘Astfel, în baza Codului fiscal valabil în momentul de faţă, companiile cu venituri sub 500.000 de euro plătesc impozit pe cifra de afaceri în valoare de 1% dacă au cel puţin un angajat. Există 112.153 de companii în această situaţie, care prefera sa înregistreze un angajat (probabil, de cele mai multe ori, acesta fiind acţionarul companiei plătit la nivelul salariului minim pe economie), deoarece costurile suplimentare cu cei 112.153 angajaţi (211 milioane lei estimate la nivelul salariului minim pe economie actual) sunt acoperite de impozitul inferior de 1% comparativ cu 3% dacă nu ar avea nici un angajat (optimizarea fiscală fiind de la 481 milioane lei la 160 milioane lei, deci 321 milioane lei taxe mai mici). În noul context, în care impozitul pe cifra de afaceri este de 1% pentru toate companiile cu venituri sub 1 milioane euro (indiferent de numărul de angajaţi) şi salariul minim brut pe economie creşte la 1.900 lei, probabil aceste companii vor anula majoritatea contractelor de muncă cu personalul respectiv’, se atrage atenţia în studiul realizat de Iancu Guda.

Te-ar mai putea interesa și
Cheltuielile turiștilor care vizitează Bulgaria în acest an ar putea să fie mai mari cu 10-15% față de 2023
Cheltuielile turiștilor care vizitează Bulgaria în acest an ar putea să fie mai mari cu 10-15% față de 2023
În condiţiile în care sărbătorile din luna mai marchează debutul turismului la Marea Neagră, bulgarii şi turiştii străini care se pregătesc de evadările lor anuale se confruntă cu o......
Marcel Boloș: Schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operaţională. Antreprenorii și autoritățile locale au la dipoziție 12,5 miliarde de lei
Marcel Boloș: Schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operaţională. Antreprenorii și autoritățile locale au ...
Schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operaţională şi se pot demara procedurile pentru ca de la începutul lunii ...
Câștigurile realizate de Grecia din turism au crescut în primele două luni din an cu 24,5%
Câștigurile realizate de Grecia din turism au crescut în primele două luni din an cu 24,5%
Veniturile Greciei din turism au crescut în primele două luni din acest an cu 24,5%, arată datele oficiale publicate vineri, ...
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas ...