Companiile de tehnologie din România vor beneficia de susţinerea Google pentru a se dezvolta la scară globală

Companiile de tehnologie nou-înfiinţate (startup-uri) din România vor beneficia de susţinerea Google pentru a se dezvolta la scară globală, anunţă Agerpres.
Economica.net - J, 18 feb. 2016, 16:09
Companiile de tehnologie din România vor beneficia de susţinerea Google pentru a se dezvolta la scară globală

‘TechHub, comunitatea globală a antreprenorilor în tehnologie, a anunţat recent un parteneriat global cu Google for Entrepreneurs, aducând astfel mai multe oportunităţ celor peste 700 de startup-uri în tehnologie din întreaga lume. Ca parte din reţeaua globală TechHub, TechHub Bucharest va beneficia de susţinerea Google for Entrepreneurs pentru a ajuta companiile tech să se dezvolte la scară globală’, a anunţat TechHub Bucharest.

Ca urmare a încheierii parteneriatului cu Google for Entrepreneurs, membrii TechHub Bucharest vor avea acces la programe speciale şi asistenţă Google, conţinut valoros, profesionişti din cadrul Google şi mentori din întreaga lume.

Startup-urile selecţionate vor avea ocazia să îşi prezinte produsele în faţa unor investitori cunoscuţi din Silicon Valley, iar membrii TechHub Bucharest vor putea aplica la Google for Entrepreneurs Exchange, o serie de programe globale cu durata de o săptămână, dezvoltate pe diferite verticale, care vor ajuta startup-urile să aibă acces la noi pieţe.

Comunitatea TechHub este globală, iar membrii din peste 60 ţări au acces la profesionişti din cadrul Google în şase oraşe internaţionale. Apartenenţa la reţeaua TechHub oferă fiecărui antreprenor acces la toate spaţiile TechHub din lume, precum şi la programele şi oportunităţile disponibile prin evenimente.

Parteneriatul a fost anunţat oficial în Bucureşti pe 17 februarie, în cadrul unui eveniment care a avut loc la TechHub Bucharest şi a adus împreună ‘Techhubberi’, ‘Googleri’, investitori, antreprenori şi alţi membri ai comunităţii profesioniştilor în tehnologie din Bucureşti.

Bogdan Iordache (co-fondator TechHub Bucharest), Elizabeth Varley (co-fondator şi CEO TechHub global), Dan Bulucea (country manager Google România) şi Rafal Plutecki (Head of Google Campus Warsaw) au urcat pe scena TechHub Bucharest pentru a prezenta beneficiile colaborării.

‘Ecosistemul antreprenoriatului în tehnologie din România este în continuă dezvoltare. Parteneriatul dintre TechHub şi Google for Entrepreneurs va ajuta startup-urile locale să se extindă la nivel global şi să înveţe lucruri valoroase. Antreprenorii români vor deveni astfel parte dintr-o reţea extinsă de inovaţie!’, a spus Dan Bulucea, country manager Google România.

‘TechHub lucrează continuu pentru a îmbunătăţi modul în care susţinem antreprenorii, indiferent de nivelul la care s-ar afla, de la idee la exit. Programele noastre ajută fondatorii să depăşească provocările din fiecare stadiu al dezvoltării companiei şi produsului, indiferent dacă este prima sau a cincea oară când înfiinţează o companie’, a concluzionat Elizabeth Varley, co-fondator şi CEO TechHub Global.

TechHub Bucharest este primul spaţiu de co-working din România adresat exclusiv profesioniştilor în tehnologie care îşi doresc să lucreze dintr-un mediu creativ şi dinamic. Centrul comunităţii tech din Bucureşti, TechHub Bucharest dispune de un spaţiu împărţit între birouri permanente pentru membrii rezidenţi, locuri pentru co-working, săli de întâlnire şi un spaţiu de evenimente, unde au loc săptămânal întâlniri care abordează subiecte legate de tehnologie şi antreprenoriat.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc eolian al danezilor de la Eurowind, 48 MW în Dobrogea. Autorizație de la ANRE
Nou parc eolian al danezilor de la Eurowind, 48 MW în Dobrogea. Autorizație de la ANRE
Centrala eoliană Pecineaga Nord-Est, de 48 MW, proiect al Eurowind Energy care s-a calificat la schema CfD urmează să primească autorizație de înființare de la ANRE. ...
Trump condiționează promulgarea unei legi prin care se facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei noi legi electorale
Trump condiționează promulgarea unei legi prin care se facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei noi legi ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că va promulga o lege adoptată cu o zi înainte de Congres şi ...
Datoria publică a României va ajunge la 63,4% din PIB în 2027 și la 90% în zece ani, se arată în Raportul de convergență al Comisiei Europene
Datoria publică a României va ajunge la 63,4% din PIB în 2027 și la 90% în zece ani, se arată în Raportul de convergență ...
Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 şi este proiectată ...
Obiectivul Bulgariei este de a reduce deficitul bugetar la 5,7% în 2026, a anunțat ministrul Finanțelor Galab Donev
Obiectivul Bulgariei este de a reduce deficitul bugetar la 5,7% în 2026, a anunțat ministrul Finanțelor Galab Donev
Bulgaria intenţionează să reducă deficitul bugetar la 5,7% din PIB anul acesta şi are ca obiectiv un deficit de 3% din ...