Companiile de transport aerian, afectate decizia Airbus de a repara softul pentru 6.000 de modele A320
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/Airbus_A320-200_Air_France_AFR_F-HBNC_-_MSN_4601_6960920748-630x420.jpg)
Repararea implică în principal revenirea la un soft anterior, dar trebuie realizată înainte ca aeronavele să zboare din nou, conform unui buletin transmis companiilor aeriene şi analizat de Reuters. Unii operatori aerieni au anunţat că reparaţiile ar putea provoca întârzieri sau anulări ale zborurilor.
American Airlines, cel mai mare operator mondial de avioane A320, se aşteaptă la unele întârzieri ale zborurilor. Firma americană a anunţat că aproximativ 209 din cele 480 de aeronave A320 trebuie reparate, şi se aşteaptă ca actualizările de soft să fie finalizate sâmbătă, fiind necesare aproximativ două ore pentru fiecare aparat.
Printre companiile aeriene afectate pe plan global se află Lufthansa (Germania – estimează un număr redus de zboruri anulate sau întârziate), Avianca (Columbia – se aşteaptă la perturbări semnificative ale zborurilor, peste 70% din flota sa fiind afectată), Wizz Air (Ungaria – toate avioanele au fost reparate), British Airways şi easyJet (Marea Britanie), Air France (Franţa – 35 de zboruri anulate), Air New Zealand (Noua Zeelandă – se aşteaptă la unele anulări de curse aeriene), Air India, Indigo şi Air India Express (India), Volaris şi Viva (Mexic – impact limitat), Latam Airlines (Chile – impact limitat), Turkish Airlines (Turcia – impact limitat), Delta Airlines şi United Airlines (SUA – impact limitat), Aer Lingus (Irlanda – impact limitat), Azul SA (Brazilia), ANA Holdings (Japonia – a anulat sâmbătă 65 de curse aeriene), flynas (Arabia Saudită – se aşteaptă la unele anulări de curse aeriene), Korean Air (Coreea de Sud – reparaţiile la cele zece aeronave vor fi finalizate sâmbătă)
Air India are 113 avioane afectate şi până sâmbătă dimineaţa a reparat 42 de aeronave. Compania se aşteaptă la unele întârzieri ale zborurilor, dar nu la anulări. De asemenea, subsidiara sa low-cost Air India Express trebuie să repare 25 de aparate. IndiGo, cel mai mare operator aerian din India, a finalizat reparaţiile la 143 din cele 200 de aeronave şi se aşteaptă la unele întârzieri.
Recentul incident care a implicat o aeronavă din gama A320 a arătat că radiaţiile solare intense ar putea afecta datele critice pentru funcţionarea comenzilor de zbor, se arată în comunicatul de vineri al Airbus.
Sursa foto: Wikipedia