Companiile low-cost vor impulsiona cererea de avioane în Europa în următorii 20 de ani – Boeing

Constructorul american de avioane Boeing se aşteaptă ca transportatorii europeni de tip low-cost să impulsioneze cererea pentru noi avioane în regiune pe perioada următorilor 20 de ani, pe măsură ce companiile aeriene îşi vor înlocui flotele învechite cu avioane mai eficiente, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 21 sept. 2021, 10:22
Companiile low-cost vor impulsiona cererea de avioane în Europa în următorii 20 de ani - Boeing

Boeing a anunţat marţi că se aşteaptă ca liniile aeriene europene să comande 7.100 de noi avioane de monoculoar, utilizate mai ales pentru zborurile pe distanţe scurte, până în anul 2040, iar companiile de tip low-cost, cum este liderul Ryanair, să fie principalul motor din spatele acestei cereri.

Practic, cererea Europei pentru noi avioane va fi stimulată, mai mult decât în orice parte a lumii, de companiile aeriene low-cost, a spus vicepreşedintele Boeing, Darren Hulst. „La nivel global, prognoza noastră de ansamblu este aceea că 40% din cererea pentru avioane monoculoar va veni din partea companiilor low-cost şi eu cred că în cazul Europei acest număr este mai mare”, a explicat Darren Hulst la o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte avioanele de tip widebody, cele destinate zborurilor pe distanţe mari, Boeing se aşteaptă la o cerere pentru 1.545 de aparate de acest tip în Europa pe parcursul următorilor 20 de ani.

Din cele 7.100 de noi avioane de tip monoculoar, un segment pe care avioanele Boeing 737 concurează cu avioanele Airbus A320 şi A321, Darren Hulst se aşteaptă ca cereri pentru aproximativ 3.000 de noi aparate să fie făcute în următorii zece ani.

Mulţi transportatori aerieni tradiţionali, precum British Airways sau Air France-KLM, au decis să înfiinţeze propriile lor divizii de tip low-cost, precum Vueling respectiv Transavia, în ideea de a putea concura mai bine cu liderul Ryanair.

Însă la începutul acestei luni compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare client din Europa pentru Boeing, a decis să pună brusc capăt discuţiilor cu producătorul american pentru o nou comandă, în valoare de zeci de miliarde de dolari, ce viza avioane de tip Boeing 737 MAX 10, din cauza unor dezacorduri cu privire la preţ.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...