Companiile membre UNSAR au plătit în perioada 2019-2022 despăgubiri de peste 46 de milioane de lei pentru locuințele afectate de furtuni

Asigurătorii Membri ai UNSAR au achitat în perioada 2019-2022, doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni, despăgubiri în valoare de peste 46 de milioane de lei, în baza asigurărilor facultative de locuințe, informează asociația prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
AGERPRES - lun, 19 iun. 2023, 22:01
Companiile membre UNSAR au plătit în perioada 2019-2022 despăgubiri de peste 46 de milioane de lei pentru locuințele afectate de furtuni

Conform analizei realizate la nivelul asociației, această sumă a fost plătită pentru aproape 14.000 de dosare de daună. Dintre acestea, numai anul trecut au fost achitate despăgubiri pentru 3.540 de cazuri.

Organizația precizează că în mod cert numărul locuințelor afectate de furtuni este mai mare, însă doar proprietarii locuințelor asigurate au putut beneficia de sprijin financiar din partea companiilor de asigurări.

Astfel de fenomene naturale, care produc pagube semnificative, au devenit din ce în ce mai des întâlnite în România, ceea ce se reflectă și în atenția pe care românii încep să o acorde asigurărilor facultative de locuințe. De altfel, conform unui studiu sociologic realizat anul trecut la solicitarea UNSAR, una dintre principalele temeri ale românilor care vizează locuințele este inclusiv riscul unor fenomene naturale extreme, cauzate de schimbările climatice.

„Furtunile, amplificate de schimbările climatice, au devenit din ce în ce mai prezente în viața noastră, iar urmările acestora nu se lasă așteptate. Acum poate ar fi momentul pentru a ne informa despre cea mai bună soluție de protecție financiară – polița de asigurare – astfel încât fiecare dintre noi să fie #sigurACASĂ alături de cei dragi”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General UNSAR.

Soluția care poate răspunde nevoilor proprietarilor este asigurarea facultativă de locuință, care se poate emite doar după încheierea unei polițe obligatorii PAD. Printr-o asigurare facultativă, locuința poate fi protejată la valoarea ei reală și pentru mult mai multe riscuri (incendiu, explozie, furtună, vijelie, căderi de corpuri, furt, vandalism etc.). De reținut ar fi și faptul că această asigurare facultativă poate fi personalizată prin includerea unor clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, servicii de asistență tehnică la locuință, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor pe care le produceți vecinilor), astfel încât protecția oferită de asigurare să răspundă nevoilor și cerințelor fiecăruia dintre noi.

 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Te-ar mai putea interesa și
Cale ferată România – Ucraina: A fost emisă autorozația de contruire pentru electrificarea liniei Dărmăneşti – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: A fost emisă autorozația de contruire pentru electrificarea liniei Dărmăneşti ...
Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire nr. 28/03.04.2026 pentru obiectivul „Reabilitare linie de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa I,......
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene ...
RebelDot, partener strategic de tehnologie și inovație din Cluj, intră pentru a treia oară în top FT1000, clasamentul ...
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul cu Iranul reprezintă un șoc cu două tăișuri pentru inteligența artificială (AI), întrucât perturbă bazele ...
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Cererea actuală de putere de calcul este mare, iar puterea de procesare disponibilă devine tot mai limitată, în timp ...