Companiile membre VIG din România, creştere de 17,6% a primelor subscrise, în primul semestru

Economica.net
25 08. 2015
untitleddd_62136900

La nivel internaţional, Vienna Insurance Group a subscris prime consolidate în valoare de 4,9 miliarde euro în primele şase luni ale anului 2015, în scădere cu 1,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit companiei, fără a lua în considerare poliţele pe termen scurt cu achitare la scadenţă, valoarea primelor a înregistrat o creştere solidă de 2,2% comparativ cu anul anterior.

Profitul obţinut înainte de impozitare s-a cifrat la 250,5 milioane de euro, rezultat înregistrat pe fondul nivelului minim istoric al dobânzilor, ceea ce a condus la necesitatea constituirii de provizioane pentru personal în Austria.

‘Toate ţările şi segmentele de activitate au avut din nou contribuţii pozitive la profit. Regiunea Alte Pieţe a avut un aport deosebit de important, înregistrând un profit record de 30,9 milioane de euro (creştere de 11,5%). Contribuţia regiunii Europa Centrală şi de Est (ECE) la profit (înainte de impozitare) a crescut din nou în prima jumătate a anului 2015, la 67%’, se menţionează în comunicatul citat.

Investiţiile Vienna Insurance Group (inclusiv numerarul şi echivalentele de numerar) au însumat 31,3 miliarde de euro la 30 iunie 2015.

‘În contextul actual, Vienna Insurance Group îşi concentrează eforturile pe domeniile profitabile de activitate de pe segmentul daune/accidente şi pe poliţele cu plată regulată a primelor pe segmentul asigurărilor de viaţă, care au înregistrat o creştere semnificativă de 6,3%. Reducerea câştigurilor aferente poliţelor de asigurare de viaţă pe termen scurt cu achitare la scadenţă a dus la o scădere de 15,7% pe acest segment’, se mai arată în comunicat.

Agenţia internaţională de rating Standard & Poor’s a confirmat ratingul A+ cu perspectiva stabilă acordat VIG.