Complexul Energetic Hunedoara ar putea intra în faliment

Ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, anunță luni, într-o postare pe Facebook, faptul că există riscul intrării în faliment a Complexului Energetic Hunedoara.
Economica.net - lun, 28 dec. 2015, 09:16
Complexul Energetic Hunedoara ar putea intra în faliment

„În această dimineață mă aflu la Complexul Energetic Hunedoara într-o vizită de lucru, împreună cu secretarii de stat Corina Popescu și Cristian Bușu. Situația financiară a companiei este dezastruoasă și temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment. O astfel de situație este complet inadmisibilă pentru că ne-am vedea puși în fața unei probleme sociale enorme în Valea Jiului și a unei probleme de siguranță a sistemului energetic național”, a scris Vlad Grigorescu pe contul său de Facebook.

El a precizat că la întâlnire vor participa atât sindicatele din minerit, cât și managementul companiei și autoritățile locale.

„Aștept de la conducerea Complexului Energetic Hunedoara să înțeleagă că de acțiunile ei depinde soarta a zeci de mii de familii din Valea Jiului. Nu ne permitem nicio greșeală și nicio ezitare și e de datoria mea să îi atenționez pe toți cei implicați că gravitatea situației poate aduce cu sine repercusiuni majore pentru toți actorii implicați”, a mai precizat ministrul.

Ministrul Energiei susține pe aceeași rețea de socializare că a cerut conducerii Complexului Energetic Hunedoara să își asume starea dezastruoasă în care se găsește compania și să recurgă la „măsuri curajoase care să împiedice alunecarea înspre o situație fără remediu”.

„Starea dezastruoasă este rodul unor comportamente economice defectuoase care au pus în pericol însăși existența companiei. Cine nu înțelege că e nevoie să îndreptăm rapid greșelile din trecutul îndepărtat sau mai apropiat nu va face echipă cu noi. E momentul în care depolitizarea și reprofesionalizarea companiei nu mai pot fi amânate sub nicio formă. Cateva elemente pe care se vor concentra actiunile in perioada urmatoare: probleme de mediu, asigurarea stocurilor minime de carbune sau consolidarea financiara a societatii”, a explicat Victor Grigorescu. 

Ministerul Energiei estimează pentru 2015 pierderi de 404 milioane de lei la Complexul Energetic Hunedoara, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2015, publicat în Monitorul Oficial în luna noiembrie. Potrivit documentului, Complexul Energetic Hunedoara ar urma să înregistreze venituri totale în valoare de 618,249 milioane de lei şi cheltuieli totale de 1,022 miliarde de lei.

Ministerul Energiei a anunţat, în luna octombrie, că va transmite o notificare Comisiei Europene prin intermediul căreia ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara urmează să fie transformat într-un ajutor de restructurare. În acest fel ajutorul de restructurare va putea fi folosit la conversia datoriilor şi finanţarea măsurilor din planul de restructurare a Complexului Energetic Hunedoara. Totodată, potrivit planului de restructurare, vor exista reduceri progresive ale costurilor, măsură corelată şi cu prezentarea de garanţii în ceea ce priveşte viabilitatea şi rentabilitatea activităţii pe o perioadă de 3 ani. Obiectivul primordial al acestui plan de restructurare vizează o reorganizare structurală şi implicit creşterea eficienţei economice în toate sectoarele de activitate ale Complexului Energetic Hunedoara.

La finele lunii noiembrie, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, declara că planul de restructurare nu este gata, deşi la acea dată trebuia finalizat şi aprobat.

‘Constat şi la Hunedoara, cu regret, că am convenit împreună cu partenerii noştri europeni, dar şi cu instituţii româneşti, un plan de acţiune în vară, care presupunea definitivarea unui plan de restructurare şi că acest plan de restructurare nu este gata, deşi ar fi trebuit să fie la această dată finalizat şi aprobat. I-am rugat pe toţi colegii să ne concentrăm ca acest plan să fie finalizat în cel mai scurt timp şi înaintat sau să urmeze procedurile de rigoare’, a afirmat Victor Grigorescu, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a apreciat că stocurile de cărbune de la CEH sunt ”departe de ceea ce ar fi fost de dorit’ şi a cerut să aibă o informare zilnică privind parametrii companiei, dar şi un plan de funcţionare până la sfârşitul iernii.

CEH numără peste 6.400 de angajaţi la minele Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Obligaţiile Complexului către bugetul de stat se ridică la suma de 314.577.596 lei, ajungând să se dubleze faţă de trimestrul doi al acestui an. Cei mai mari datorii se înregistrează la plata taxelor şi impozitelor: 215.730.009 lei. De asemenea, la TVA s-au înregistrat datorii de 531.268 lei, impozitul pe venituri din salarii e în „gaură” cu 298.981 lei, iar dobânzile şi penalităţile însumează 98.017.338 lei.

Pe lângă datoriile la stat, CEH are restanțe și la partenerii economici, în total vorbindu-se de datorii de peste un miliard de lei vechi. Din cauza sumelor neîncasate, nu mai puțin de 17 firme cer instanței de judecată să declare insolvența în cazul structurii energetice hunedorene, procesul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Marex Technology DOO Belgrade, filiala sârbească a grupului polonez care activează pe piața soluțiilor de epurare a apelor uzate, a deschis o entitate juridică la Arad....
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
Compania națională TAROM așteptă acordul de la Comisia Europeană pentru un ajutor de 80 de milioane de euro, în timp ...
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în magazinele Kaufland din Bulgaria
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în ...
Ultragreens (Fresh Microgreens S.R.L.), business antreprenorial fondat de către Cristian Tudor care operează în Prahova ...
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. ...