Complexul Energetic Oltenia estimează un profit brut mai mic de trei ori faţă de 2017. Numărul de salariaţi va scădea cu peste 4%

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, estimează pentru acest an un profit brut de 70,2 milioane lei, mai mic de aproape trei ori faţă de 2017. Compania preconizează totodată că numărul mediu de salariaţi pentru acest an va scădea de la 13.760 persoane la 13.165 persoane, respectiv cu 4,3%, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 26 mart. 2018, 07:22
Complexul Energetic Oltenia estimează un profit brut mai mic de trei ori faţă de 2017. Numărul de salariaţi va scădea cu peste 4%

Complexul Energetic Oltenia a încheiat anul 2017 cu un profit brut estimat de circa 200 milioane lei, scrie News.ro.

De asemenea, veniturile totale estimate se ridică la 4,37 miliarde lei, în timp ce investiţiile planificate sunt în sumă de 810 milioane lei.

”Propunerea de buget se bazează pe producţia de 15 TWh energie electrică produsă, din care 12,7 TWh energie electrică livrată netă şi 22,2 milioane tone producţie proprie cărbune”, mai arată documentul.

În plus, numărul mediu de salariaţi pentru acest an va scădea cu peste 4%. Aici intră atât angajaţii care vor fi disponibilizaţi, cât şi cei care se vor pensiona.

”La fundamentarea cheltuielilor cu personalul s-a avut în vedere eficientizarea activităţii societăţii prin aplicarea unor măsuri de reducere a numărului de personal, astfel: reducerea cu 200 de salariaţi în anul 2018, atât din activitatea de exploatare a cărbunelui prin închiderea sau restrângerea activităţii de exploatare a cărbunelui în subteran, cât şi din activitatea de producere de energie”, se menţionează în proiectul de buget.

Reducerea numărului de personal se efectuează prin aplicarea unui program de concedieri colective, program care presupune măsuri de protecţie socială prin acordarea de plăţi compensatorii, indemnizaţie de şomaj şi venit de completare.

Pentru acest an, societatea prevede plăţi restante în sumă de 3,37 milioane lei şi şi-a bugetat la finalul anului creanţe restante în sumă totală de 779,79 milioane lei, fiind în scădere faţă de preliminatul anului 2017 cu 1,8%.

În 2016, compania a avut pierderi de 139,8 milioane lei.

Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei.

Complexul Energetic Oltenia a realizat anul trecut o producţie de 15 TWh energie electrică, însemnând în medie 24% din producţia totală de energie a României. Faţă de anul anterior, producţia de energie a companiei a crescut cu peste 11%. În anul 2016, CE Oltenia a realizat o producţie de energie electrică de 13,5 TWh.

De asemenea, producţia de cărbune realizată anul trecut de CE Oltenia a fost de peste 22,5 milioane tone, în creştere cu circa 11,5% faţă de anul 2016, cele mai mari livrări de lignit înregistrându-se de la exploatările miniere EMC Roşia-Rovinari, EMC Motru şi EMC Jilt.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

Te-ar mai putea interesa și
Criză carburanţi – UE pregăteşte un plan pentru combustibilul de avioane, în contextul crizei din Iran
Criză carburanţi – UE pregăteşte un plan pentru combustibilul de avioane, în contextul crizei din Iran
Uniunea Europeană elaborează planuri de răspuns la o iminentă criză a aprovizionării cu combustibil pentru avioane precum şi pentru a maximiza producţia rafinăriilor din blocul comunitar, au......
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
Pentagonul s-ar afla în plin proces de intensificare a planurilor sale de intervenţie militară în Cuba, deşi Departamentul ...
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit semnificativ carburanții în această ...
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta ...