Complexul Energetic Oltenia va prelua încălzirea Craiovei. Promite şi ieftinirea gigacaloriei

De la anul, termoficarea Craiovei va fi preluată de Complexul Energetic Oltenia. Potrivit directorului companiei, preţul gigacaloriei din localitate ar trebui să scadă.
Florin Cojocaru - D, 18 nov. 2012, 14:34
Complexul Energetic Oltenia va prelua încălzirea Craiovei. Promite şi ieftinirea gigacaloriei

Complexul Energetic Oltenia, companie formată acum şase luni, va prelua termoficarea Municipiului Craiova de la Regia locală de termoficare de anul viitor, a spus directorul Complexului Ion Petroniu în cadrul conferinţei Focus Energetic. Potrivit oficialului, preţul gigacaloriei ar trebui să scadă în urma transferului de anul viitor pentru că CEE are costuri mai scăzute de producere a agentului termic având unităţi de producţie combinată a energiei şi aburului. În Craiova, gigacaloria costă 220 de lei

CEE are şi alte planuri: să realizeze un nou grup energetic „de cel puţin 500 de MW”, să listeze pe bursă până la 15% din acţiunile proprii şi să continue investiţiile de mediu. „Avem un necesar investiţional de circa 1-1,2 miliarde de euro până în 2015 bani care vor proveni din resurse proprii, din credite bancare şi venituri realizate din listarea la bursă şi din alocare de la buget pentru că CEE este inclus în Planul Naţional de Investiţii”, a precizat Petroniu.

CEE produce 18 TWh de electricitate(30% din producţia naţională) şi 30 de milioane de tone de cărbuni anual din care 25 de milioane de tone sunt pentru consumul propriu iar restul se vinde.
Compania a fost înfiinţată în acest an prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia Târgu Jiu cu complexele energetice Turceni, Rovinari şi Craiova. Complexul Energetic Oltenia are 12 blocuri energetice, cu o putere instalată de 3.570 MW.
Pentru acest an, Complexul Energetic Oltenia estimează că va avea o cifră de afaceri de 900 milioane euro.
Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 77% din capital. Fondul Proprietatea are o participaţie de 21,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bursa de Valori București S.A. informează investitorii că, potrivit informațiilor disponibile pe portalul instant de judecată portal.just.ro, la dată de 29.05.2026 a fost înregistrat pe rolul......
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului magistratului
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului ...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea ...
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa ...
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...