Complexul Energetic Valea Jiului are un nou director general, mandat provizoriu de cinci luni

06 11. 2023
eusebiu durbaca 43667658

Eusebiu Durbacă preia conducerea de la fostul director Cristian Roşu, care a manageriat societatea în perioada tranziţiei de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), scrie Agerpres.

Noul director general a deţinut anterior funcţii de conducere în cadrul Exploatării Miniere Livezeni şi a ocupat funcţia de consilier al directorului general al CEH.

„Domnul Durbacă, cu o experienţă deosebită în domeniul mineritului şi cu o carieră de management impresionantă în cea mai mare exploatare minieră a societăţii Valea Jiului, a fost selectat, pe baza unui plan managerial şi a CV-ului, pentru a prelua această poziţie cheie în cadrul CEVJ. În calitate de director general, domnul Durbacă va avea responsabilitatea de a asigura activitatea decizională cu privire la folosirea resurselor materiale, financiare, informaţionale şi umane ale CEVJ, în vederea realizării obiectivelor de punere în siguranţă a minelor, neutralizarea huilei şi identificarea de noi business-uri cu energie regenerabilă pentru societate”, se arată într-un comunicat al CEVJ remis luni AGERPRES.

În ceea ce priveşte activitatea fostului director general al CEH, Cristian Roşu, în acelaşi comunicat se precizează că acesta „s-a implicat activ” şi a coordonat din partea societăţii procesul de dare în plată, preluarea în administrare a activelor funcţionale, angajarea celor 2.000 de angajaţi şi obţinerea noilor autorizaţii, licenţe şi avize de funcţionare pentru CEVJ.

„Competenţa managerială a domnului Roşu a fost vitală pentru asigurarea climatului de stabilitate socială şi perspectivă de dezvoltare economică a CEVJ şi a mineritului din Valea Jiului”, se menţionează în comunicat.