Complexului Energetic Craiova: Afacerile au crescut anul trecut cu 12%, la 1,22 miliarde lei

Economica.net
30 05. 2012
energie_electric_curent_67688400_30819100

Profitul net al companiei s-a plasat la 795.000 lei, faţă de 243.000 lei în 2010. Câştigul brut a fost de 13,3 milioane lei.

Producţia de electricitate a unităţii a fost mai mare cu aproape 20% decât cea prognozată, pe fondul unui an hidrologic deficitar, notează compania, într-un raport.

Complexul Energetic Craiova avea la 31 decembrie creanţe comerciale de 322 milioane lei, datorii de 431,3 milioane lei şi plăţi restante de 110,1 milioane lei.

Compania este deţinută de Ministerul Economiei.

Guvernul vrea ca Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu şi cele trei complexuri energetice din Oltenia – Craiova, Turceni şi Rovinari – să fuzioneze, operaţiune aprobată de Consiliul Concurenţei în luna februarie. Viitoarea companie se va numi Complexul Energetic Oltenia şi va avea sediul la Târgu Jiu.