Sud-coreenii de la KHNP au atribuit Concelex un contract de 50 de mil. euro în proiectul CNE Cernavodă
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/08/cernavoda-45678-746x420.webp)
Concelex va construi facilități tehnice și clădiri administrative în cadrul proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, derulat de Nuclearelectrica.
Valoarea contractului atribuit de sud-coreeni de la Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) este de aproape 50 de milioane de euro.
Lucrările sunt programate să înceapă în trimestrul I al anului 2026 și vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.
„După două proiecte la Depozitul Intermediar de Combustibil Ars de la Cernavodă – unul finalizat și unul în derulare – suntem mândri să contribuim în continuare la infrastructura energetică strategică a României. Acest nou contract demonstrează încă o dată că echipa Concelex poate gestiona proiecte ample, la standarde ridicate, în care siguranța, precizia și fiabilitatea sunt critice”, a declarat Cătălin Vișan, Director General Adjunct, Concelex.
CITEȘTE ȘI Concelex și Bog’Art au încheiat un contract de 214 milioane de lei pentru lucrări la CNE Cernavodă
Concelex va livra în cadrul acestui proces de retehnologizare un pachet complex de lucrări la clădiri, platforme și infrastructură pentru KHNP.
Acestea includ unități operaționale și administrative, zone logistice, o stație de transformare, servicii de organizare de șantier, drumuri și facilități de control al accesului.
În plus, proiectul cuprinde rezervoare de apă pentru stingerea incendiilor, echipate cu stații de pompare, soluții pentru relocarea rețelelor existente de utilități și cabluri, instalații pentru monitorizarea apei subterane și amenajarea circuitelor interne pentru personal, echipamente și materiale.
Vor mai fi implementate și rețele complete de utilități, sisteme de securitate și supraveghere. Aceste lucrări asigură desfășurarea în siguranță, eficiență și fără întreruperi a programului de retehnologizare, respectând cerințele stricte de operare și siguranță ale unei centrale nucleare.