Concluzii preliminare ale investigatiilor CE asupra contractelor cu „baietii destepţi”

Comisia Europeana a ajuns la primele concluzii in cadrul investigatiilor demarate in luna mai asupra contractelor bilaterale incheiate de Hidroelectrica. Aceste concluzii vizeaza contractul incheiat cu ArcelorMittal.
Economica.net - J, 05 iul. 2012, 14:21
Concluzii preliminare ale investigatiilor CE asupra contractelor cu

 Potrivit unui anunt publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Comisia formulează concluzia că tarifele preferentiale la energie electrică în favoarea grupului ArcelorMittal din România constituie ajutoare de stat ilegale si consideră cu titlu preliminar că tarifele respective nu îndeplinesc conditiile de compatibilitate cu piata internă. Remus Vulpescu, administratorul special al companiei, a declarat pentru HotNews ca va trimite in cursul zilei de astazi un punct de vedere oficial. Vulpescu a mai spus ca maine, 6 iulie, va incepe o noua runda de negocieri cu „baietii destepti” din energie.

Acesta sustine ca renegocierile ar putea fi finalizate in aceasta luna. Unele dintre contracte ar putea fi denuntate asa cum s-a intamplat si in cazul celui cu Europec.

In ceea ce priveste ArcelorMittal, comisia consideră că există indicii în sensul posibilitătii ca prevederile contractelor din 2009 si 2010, încheiate pe piata OPCOM cu Hidroelectrica să implice elemente de ajutor de stat ilegal. Materialul integral pe HotNews.ro

Te-ar mai putea interesa și
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează asupra unei crize de rafinare
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează ...
Cotațiile internaționale ale produselor petroliere au reacționat prompt după ce președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au perfectat un acord de urgență......
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta ...
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Uniunea Europeană și China au ajuns la un „acord de principiu” menit să tempereze exporturile de vehicule hibride ...
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare ...