Condmag Brașov, controlată de Gheorghe Călburean, a ieșit din insolvență după 10 ani

Constructorul de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov, controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, anunţă că a ieşit din insolvenţă, după zece ani, scrie News.ro.
News.ro - J, 05 iun. 2025, 09:31
Condmag Brașov, controlată de Gheorghe Călburean, a ieșit din insolvență după 10 ani

Compania, intrată în insolvenţă din vara anului 2015, este administrată de Gheorghe Călburean, proprietar al companiei Dafora Mediaş, companie ce deţine 45,82% din acţiuni.

„Închiderea procedurii insolvenţei. În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piata şi cele ale art. 234 alin. (1) lit o) din Regulamentul ASF nr.5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Vă informăm că prin Hotărârea nr. 427/03.06.2025 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.2899/62/2015, având ca obiect procedura de insolvenţă a societăţii, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Condmag SA, continuarea activităţii economice şi reinserţia debitorului în activitatea comercială. Hotărârea este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare”, anunţă compania, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania precizează că informatiile au fost preluate de pe portalul instantelor de judecata, hotărârea nefiind comunicată încă.

De asemenea, compania a ieşit în 2018 din faza falimentului, după ce, la termenul de pronunţare din data de 21 noiembrie 2017, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei Condmag.

Compania a intrat în insolvenţă în 2015 cu un tabel preliminar al datoriilor de 172,8 milioane lei faţă de aproape 200 de entităţi. Condmag a fost listată la bursă din 1996, însă la momentul intrării în insolvenţă acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.

Planul de reorganizare a activităţii a fost confirmat prin Decizia Civilă nr.290 din data de 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul 2899/62/2015 si votat de Adunarea Creditorilor din 24 mai 2017. Sentinţa de confirmare a Planului de reorganizare al Condmag SA a rămas definitivă. Prin hotărârea intermediară nr 662/2021 din 02.06.2021 pronunţat de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2899/62/2015 a fost aprobată modificarea Planului de reorganizare a Condmag SA aprobată de creditori prin hotărârea din 15.01.2021, necontestată.

Societatea a implementat măsuri de management specific pentru realizarea obiectivelor propuse şi în vederea satisfacerii exigenţelor clienţilor. Structura de personal a fost adaptată la amploarea şi numărul efectiv al lucrărilor. În această perioada compania a continuat activitatea de închiriere de utilaje.

„Societatea este în contact cu partenerii în vederea identificării de noi lucrări de profil. De asemenea societatea a continuat să vândă imobile care nu mai servesc activitatii curente. Acestea fiind prezentate, considerăm că societatea Condmag, deşi a depus eforturi în vederea revigorării activităţii, ţinând cont de condiţiile socio-economice existente în această perioadă, funcţionează în condiţii de activitate restrânsă”, se menţionează în raportul trimestrial al companiei.

Condmag are o capitalizare de 2,28 milioane lei.

Compania are ca obiect de activitate de construcţii de conducte – conducte colectoare în câmpurile de gaze; magistrale de transport gaze; magistrale transport petrol / produse petroliere; conducte pentru alimentarea cu apă / canalizări; subtraversări si supratraversări  susţinute pe cabluri, autoportante, etc.; reţele de distribuţie gaze (oţel şi PE), izolare de material tubular – Izolaţie cu benzi aplicate la rece sau la cald.

Condmag a raportat pierderi de 1 milion de lei în primul trimestru al anului, comparativ un rezultat negativ de 2,19 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2024. Veniturile au scăzut la jumătate, de la 52.283 lei (în trimestrul 1 2024) la 25.727 lei în primele trei luni din acest an.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...