DNA investighează licitaţia APIA pentru ulei comestibil. Conducerea Argus: Nu am influenţat rezultatul

Conducerea Argus Constanţa susţine că "nu a influenţat în mod fraudulos sau imoral" rezultatul licitaţiei organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), al cărei director general adjunct, Aurel Pană, a fost reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Economica.net - lun, 19 aug. 2013, 16:24
DNA investighează licitaţia APIA pentru ulei comestibil. Conducerea Argus: Nu am influenţat rezultatul

„Argus SA aduce la cunoştinţa acţionarilor, investitorilor şi colaboratorilor că nu a încălcat nicio prevedere legală, nu a influenţat în mod fraudulos sau imoral rezultatul licitaţiei, niciun angajat al societăţii nu a săvârşit şi nu este acuzat de fapte de natură penală în dosarul aflat în cercetare”, se arată într-un comunicat remis de Argus Bursei de Valori Bucureşti.

Desfăşurată prin sistemul public de achiziţii în intervalul 26-27 iulie, Argus a fost declarată câştigătoare de APIA a licitaţiei pentru furnizarea de ulei în cadrul programului PEAD 2013.

Astfel, compania va livra 9,57 milioane de litri de ulei (trei loturi) de floarea soarelui în perioada 1 august-30 septembrie, din care peste 2,7 milioane de litri au ajuns deja la beneficiar.

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, sunt acuzaţi de fapte de corupţie şi au fost arestaţi preventiv, miercuri seară, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti.

Voinea este membru al Partidului Conservator (PC) Diaspora, responsabil pentru departamentul Relaţia cu reprezentanţele diplomatice, iar Pană este secretar executiv.

În dosarul de corupţie al membrilor PC apar şi numele unui fost secretat de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, al directorului APIA, Dorel Benu, şi al directorului Camerei de Comerţ Constanţa, Ion Dănuţ Jugănaru, potrivit ordonanţei de punere sub acuzare a DNA.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai – august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a condiționat atribuirea contractelor de achiziție de ulei, unei anumite societăți comerciale, de primirea unui comision de 10% din valoarea contractelor, precum şi de externalizarea serviciilor de transport către o anumită societate recomandată de învinuit.

Procurorii notează că, în 16 mai, Voinea s-a prezentat la sediul Argus Constanţa, în baza unei recomandări din partea lui Jugănaru şi a lui Albu, şi i-a pretins directorului general al Argus, Ioan Păuna, un comision de 15 -20% din valoarea contractului, respectiv circa 2,5 milioane de euro pentru cele patru loturi (valoarea contractelor pe cele patru loturi fiind de aproximativ 16 milioane de euro), pentru a-i asigura adjudecarea licitaţiei organizată de APIA în cadrul programului PEAD 2013.

Voinea, arată anchetatorii, a precizat că „el este trimis înainte”, lăsând să se înţeleagă că deţine date despre licitaţie şi are posibilitatea de a influenţa rezultatul acesteia. Totodată, a precizat că o astfel de înţelegere ar mai fi încheiat şi cu o societate din Galaţi.

În 7 iunie, arată procurorii, Voinea s-a întâlnit cu Păuna în Bucureşti, la Hotel Intercontinental, unde a reiterat solicitarea de a i se plăti un comision de „zece la sută, pe hârtie, albi”. Voinea, notează procurorii, a cerut ca foloasele pretinse să fie date „după ce este desemnat câştigător, până la semnare” şi că „ideal ar fi la negru”.

Păuna ar fi precizat, potrivit anchetatorilor, că procentul de 10% „înseamnă aproximativ 5,2 milioane de lei”, iar Voinea l-a întrebat pe acesta care ar fi structura cheltuielilor pentru fiecare tip de contract din cele trei, respectiv pentru transport, pentru consultanţă şi pentru construcţii. În aceleaşi împrejurări, arată DNA, Voinea a precizat că „sumele sunt fictive, dar trebuie să fie facturabile” din punct de vedere contabil.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dispus Corpului de Control efectuarea de urgenţă a unui control extins la APIA.

Controlul vizează în principal activitatea legată de achiziţiile publice avute în responsabilitate de Pană, ca membru sau preşedinte al unor comisii de licitaţii, iar rezultatele verificărilor vor fi făcute publice.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...