Conducerea CE Hunedoara solicită Transgaz eşalonarea datoriilor, după ce termocentrala Mintia a rămas fără gaz

Economica.net
17 04. 2018
ceh_80621900_33076000

‘S-a propus o nouă eşalonare a plăţilor restante; este în analiza conducătorilor de la Transgaz şi vom primi, în termenul cel mai scurt, un răspuns. Eşalonarea propusă este pe o perioadă scurtă, de aproximativ o lună şi o săptămână’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Miniere din cadrul CEH, Cosmin Chiuzan.

La rândul său, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, a menţionat marţi că reluarea furnizării gazului metan către CEH se află în atenţia sa şi că va avea şi el o discuţie cu conducerea Transgaz în încercarea de a debloca situaţia.

‘Am înţeles că o delegaţie s-a deplasat la Mediaş, la sediul Transgaz, pentru a negocia şi a semna, ulterior, o nouă eşalonare privind datoriile pe care le au. Urmează să am şi eu o discuţie cu conducerea Transgaz în ideea de a debloca această situaţie. Am primit şi o adresă din partea Primăriei Deva, că nu putem lăsa oraşul fără apă caldă menajeră şi căldură, mai ales că am înţeles că pe sfârşitul săptămânii temperaturile vor scădea. Suntem cu atenţia sporită pe acest subiect’, a spus prefectul.

Termocentrala Mintia a rămas fără gaz metan din cauza unei datorii de 1,7 milioane de lei la Transgaz, în prezent centrala funcţionând doar pe cărbune, cu un singur cazan de abur din cele două ale unui grup energetic.

‘Este pentru prima oară în istoria Termocentralei Mintia când rămânem fără gaz metan. Datoria către Transgaz nu este foarte mare şi se poate achita cu banii obţinuţi din vânzarea producţiei de energie electrică pe două-trei zile. De asemenea, trebuie menţionat faptul că nu avem datorii la furnizorul de gaz metan, plata către Romgaz fiind făcută în avans’, a declarat marţi preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.

Potrivit acestuia, lipsa alimentării cu gaz metan a centralei electrice pune în pericol siguranţa funcţionării cazanului de la grupul energetic, dar şi alimentarea cu apă caldă şi căldură a circa 7.000 de apartamente din municipiul Deva.