Conducerea CE Oltenia va acorda câte 13.000 lei fiecărui angajat care-şi depune demisia

Economica.net
20 03. 2015
complex_energetic_oltenia_1_64885900

Potrivit documentului, în urma întâlnirii de miercuri dintre managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, şi delegaţia protestatarilor de la mina Tehomir, conducerea complexului a propus ca salariaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data de 1 iunie şi solicită, până la data de 1 mai, încetarea raporturilor de muncă de la 1 iunie, vor beneficia de o compensaţie financiară de 13.000 lei, reprezentând contravaloarea a 6 salarii de baza medii pe unitate, scrie Agerpres.

‘Prin această decizie, Directoratul CE Oltenia se angajează în continuarea dialogului cu reprezentanţii salariaţilor, indiferent de apartenenţa sindicală, în vederea soluţionării tuturor dezacordurilor din ultima perioada şi evitării disfuncţionalităţii companiei’, se menţionează în comunicatul de presă.

Circa 80 de angajaţi ai minei Tehomir se află de două zile în subteranul unităţii, ei refuzând să iasă din schimb din cauza planului de disponibilizări colective anunţat de administraţie cu doar unul sau două salarii compensatorii. Alţi aproximativ 30 de angajaţi ai subunităţilor complexului se află de mai multe zile în greva foamei în faţa sediului CEO din Târgu-Jiu, acuzând discriminări şi abuzuri din partea administraţiei.

AJOFM Gorj a anunţat în urmă cu câteva zile că a primit o notificare din partea CEO cu privirea la disponibilizarea, începând cu 1 iunie, a 2.133 de angajaţi, măsura făcând parte din planul de restructurare a companiei energetice.