Conducerea Uniunii Europene s-a declarat gata să coopereze cu noul premier italian Giorgia Meloni

Șefii celor mai importante instituții din Uniunea Europeană, foarte circumspecți iniţial faţă de venirea la putere a extremei drepte în Italia, s-au declarat gata "să coopereze" cu guvernul eurosceptic al Giorgiei Meloni, care a depus jurământul sâmbătă şi urmează să-şi înceapă mandatul duminică, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 22 oct. 2022, 15:36
Conducerea Uniunii Europene s-a declarat gata să coopereze cu noul premier italian Giorgia Meloni

„Felicitări Georgiei Meloni pentru nominalizarea sa ca prim-ministru, prima femeie care obţine acest post”, a postat pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Contez pe o cooperare constructivă cu noul Guvern, în faţa provocărilor pe care trebuie să le înfruntăm împreună”, a adăugat ea.

„Să lucrăm împreună pentru binele Italiei şi al UE”, a scris la rândul său preşedintele Consiliului European, Charles Michel. „Europa are nevoie de Italia. Împreună, vom depăşi toate dificultăţile”, a întărit preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, într-o postare pe Twitter în italiană.

Această reacţie a principalelor trei instituţii europene contrastează cu tăcerea marilor capitale europene Berlin, Paris şi Madrid.

Premierul conservator ungar Viktor Orban, unul dintre liderii foarte prost văzuţi la Bruxelles, a fost unul dintre singurii lideri europeni care a felicitat-o pe Giorgia Meloni, salutând „o mare zi pentru dreapta europeană”.

Premierul Nicolae Ciucă a felicitat-o și el pe șefa Guvernului italian, exprimându-şi încrederea într-o conlucrare care să conducă la dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România şi Italia.

„Felicitări Giorgia Meloni la numirea ta ca prim-ministru al Italiei! Sunt încrezător că putem continua să lucrăm împreună în cadrul Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România şi Italia pentru a creşte schimburile economice, cooperarea sectorială şi relaţiile interpersonale!”, a transmis Nicolae Ciucă, sâmbătă, înr-un mesaj pe pagina de twitter a Guvernului.

Extrema dreaptă europeană sărbătoreşte şi ea. „Peste tot în Europa, patrioţii ajung la putere şi, cu ei, această Europă a naţiunilor pe care ne-o dorim”, şi-a exprimat satisfacţia în Franţa Marine Le Pen.

La Palatul Quirinale, Giorgia Meloni şi cei 24 de miniştri ai săi – între care şase femei – au „jurat să respecte Constituţia şi legile” în faţa preşedintelui Sergio Mattarella.

„Iată echipa guvernamentală care, cu mândrie şi simţul responsabilităţilor, va fi în slujba Italiei. Acum, la muncă”, a postat Meloni pe Twitter, lângă o fotografie oficială a guvernului. De asemenea au fost prezenţi la ceremonia apropiaţii Giorgiei Meloni, respectiv partenerul său de 41 de ani, jurnalistul Andrea Giambruno, şi fiica lor de şase ani, Ginevra.

Lista de miniştri aleşi de Giorgia Meloni, care a obţinut cu partidul său post-fascist Fratelli d’Italia o victorie istorică în alegerile legislative de la 25 septembrie cu 26% din voturi, reflectă dorinţa se de a-i linişti pe partenerii Romei, îngrijoraţi de sosirea la putere în Italia a unei şefe de guvern de extremă dreapta.

Nominalizarea de la Afaceri Externe, cu titlu de vicepremier, a fostului preşedinte al Parlamentului European Antonio Tajani a fost imediat salutată vineri de preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, drept „o garanţie pentru o Italie pro-europeană şi atlantistă”.

Altă garanţie pentru Bruxelles este Giancarlo Giorgetti, un reprezentant din aripa moderată a Ligii, deja ministru în guvernul la final de mandat al lui Mario Draghi, care a primit portofoliul crucial al economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...