Conducta care va aduce gazele din Marea Neagră va costa 255 de milioane de euro

Economica.net
01 07. 2014
nord_stream_announces_results_of_environmental_monitoring_in_german_waters_12848000

‘Trebuie ca proiectul privind transportul gazelor naturale din Marea Neagră să fie gata până în 2019-2020, când începe exploatarea resurselor din mare. Conducta de interconectare la sistemul naţional va costa circa 255 de milioane de euro şi va avea o lungime de 250 de kilometri’, a spus Alic.

Potrivit acestuia, mai departe, gazele din Marea Neagră vor putea ajunge în Bulgaria şi Ungaria.

El a amintit şi de proiectul de conducte care se doreşte a fi o alternativă la fostul proiect Nabucco.

‘Va fi un sistem de conducte care va uni Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Va fi o continuare a fostului proiect Nabucco. Vrem să accesăm bani europeni, dar vom depune un proiect comun semnat de toate aceste ţări’, a mai spus oficialul Transgaz.

La finele lunii mai, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că OMV Petrom şi ExxonMobil au semnat împreună cu Transgaz, transportatorul naţional de gaze, un acord privind preluarea gazelor din Marea Neagră în sistemul naţional,

‘Există un acord semnat săptămâna trecută. Departamentul pentru Energie nu este parte din această înţelegere, nu există nicio obligaţie a statului. Este un acord scris privind intrarea gazelor produse în Marea Neagră în sistemul de transport românesc, ceea ce este perfect normal’, a susţinut ministrul delegat.

El a refuzat să dea mai multe detalii, precizând că acordul este confidenţial şi este de competenţa părţilor să facă publice prevederile lui.

Americanii de la ExxonMobil şi OMV Petrom colaborează pentru explorarea perimetrului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde producţia de gaze este estimată pentru anul 2019.