Conflict între giganţii din Orientul Mijlociu. De ce se „ceartă” Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – Protagoniştii şi mizele crizei din Yemen

Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a bombardat marţi un transport de arme venit din EAU în portul Mukalla din sudul Yemenului. Transportul era destinat separatiştilor reuniţi în Consiliul de Tranziţie Sudic (STC), .

În acest timp, Consiliul Prezidenţial de Conducere (PLC), condus de Rashad al-Alimi şi care acţionează ca organ executiv al Yemenului recunoscut la nivel internaţional (în principal de ONU şi de ţările occidentale), a declarat stare de urgenţă pentru o perioadă de 90 de zile în zonele aflate sub controlul său, o blocadă aeriană, terestră şi navală de 72 de ore şi a rupt acordul de apărare cu Emiratele Arabe Unite, ţară căreia i-a cerut să-şi retragă imediat forţele şi personalul într-un termen de 24 de ore, acuzând-o că instigă la o „lovitură de stat” prin sprijinirea ofensivei STC în provinciile estice Hadramawt şi Al Mahra.

Această criză, începută odată cu ofensiva fulger lansată la începutul lunii decembrie de STC, grupare care astfel a preluat controlul asupra a două provincii bogate în resurse naturale la graniţa cu Omanul şi Arabia Saudită, evidenţiază fisurile din coaliţia formată în 2015 şi de această situaţie ar putea profita în mod indirect rebelii Houthi.

Alianţa anti-Houthi, constituită în 2015 şi condusă de Arabia Saudită împreună cu Emiratele Arabe Unite (EAU), a fost formată cu scopul de a sprijini guvernul yemenit împotriva rebelilor şiiţi Houthi susţinuţi de Iran şi care au preluat controlul asupra capitalei Sana’a şi asupra unor vaste zone ale Yemenului în 2014.

Această coaliţie, în care Arabia Saudită este practic singura care contribuie cu echipamente militare, urmăreşte să restabilească legitimitatea guvernului yemenit refugiat în oraşul sudic Aden şi să contracareze influenţa iraniană asupra rebelilor Houthi, dar s-a confruntat cu critici referitoare la efectele negative pe plan umanitar ale acţiunilor sale militare, iar acum şi-a dezvăluit diviziunile interne.

Pe lângă Arabia Saudită şi EAU, această alianţă mai include formal Iordania, Maroc, Egipt, Kuweit şi Bahrain. Ea a primit de asemenea sprijin internaţional din partea unor ţări precum SUA, Franţa şi Germania, printre altele, pentru instruire şi transferuri de informaţii.

Emiratele Arabe Unite oferă însă sprijin militar şi financiar separatiştilor din sud, grupaţi în Consiliul de Tranziţie Sudic (CTS), format în 2017 de Aidarus al-Zubaidi după demiterea sa din funcţia de guvernator al oraşului Aden, grupare care de asemenea luptă împotriva rebelilor Houthi.

Deşi al-Zubaidi este vicepreşedinte al Consiliul Prezidenţial de Conducere (PLC), el conduce gruparea separatistă care a lansat ofensiva în decembrie anul acesta împotriva unităţilor militare loiale guvernului yemenit recunoscut internaţional.

Gruparea STC urmăreşte să reconstituie Yemenul de Sud ca stat independent, aşa cum a fost între anii 1967 şi 1990, şi a primit transporturi de arme care au plecat din porturi ale EAU, precum Fujairah, ceea ce a condus la acuzaţii de „escaladare periculoasă” din partea Arabiei Saudite şi a guvernului yemenit, mai ales că gruparea STC a preluat în urma ofensivei controlul asupra provinciilor estice Hadramawt (bogată în petrol) şi Al Mahra, la graniţa cu Omanul şi Arabia Saudită.

Guvernul yemenit, reunit în Consiliul Prezidenţial de Conducere (PLC), este un organ colegial condus de Al Alimi, care a preluat puterea după demisia lui Abdrabbuh Mansur Hadi în anul 2022, sub presiunea saudiţilor. Acest guvern luptă împotriva rebelilor Houthi pentru a recupera controlul asupra întregului teritoriu al Yemenului şi a restabili unitatea ţării, dar acum se confruntă cu diviziuni interne instigate de Emiratele Arabe Unite. Capacitatea militară a acestui guvern este însă foarte limitată, fiind de fapt constituită din forţele coaliţiei conduse de saudiţi.

Cât despre rebelii Houthi, sprijiniţi de Iran şi care controlează capitala Sana’a, zone întinse din nordul şi vestul Yemenului, inclusiv accesul la Marea Roşie, aceştia nu sunt implicaţi direct în actuala criză secesionistă, însă ar putea să o exploateze pentru a-şi consolida puterea şi câştigurile teritoriale.