Conflictul ar putea reizbucni în estul Republicii Moldova

Economica.net
23 05. 2015
transnistria_29725800

Parlamentul ucrainean a aprobat, joi, anularea a cinci acorduri de securitate cu Moscova, inclusiv unul care permitea ruşilor să transporte personal militar spre regiunea transnistreană, unde dispune de o forţă de menţinere a păcii. Legile adoptate de Parlament urmează să fie promulgate de preşedintele Petro Poroşenko.

Rusia are aproximativ 1.500 de militari în Transnistria, un teritoriu separatist din Republica Moldova situat la graniţa cu Ucraina. Anularea dreptului de tranzit pentru aceste trupe creează o problemă logistică pentru Rusia.

„Transnistria este acum o cetate ocupată, iar în estul Moldovei ar putea reizbucni un război”, a ameninţat deputatul din Duma rusă Leonid Kalaşnikov. „Cu această denunţare, Ucraina nu doar că tulbură relaţiile militare cu Rusia, pe care şi aşa nu le are, dar provoacă încă un război. Dar puţini înţeleg asta. Ce se va întâmpla cu voluntarii ruşi care acum se află acolo? Unde să plece ei? Să zboare nu pot, pentru că nu au coridor aerian, iar pe cale terestră nu pot trece”, a menţionat Kalaşnikov.

Potrivit deputatului rus, odată cu denunţarea de către Ucraina a Acordului din 1995 „regiunea transnistreană s-a transformat într-o cetate ocupată”: „Dintr-o parte e Republica Moldova, care a încheiat un Acord de Asociere cu UE, iar din alta e Ucraina care, de asemenea, a semnat un astfel de Acord. Mai mult, Moldova sugrumă economic Transnistria. Nu a inclus nici o întreprindere din Transnistria în lista celor care fac schimb cu Uniunea Europeană. Şi Ucraina procedează la fel, iar acum şi prin mijloace militare”, a subliniat Leonid Kalaşnikov. Materialul integral pe Mediafax