Conflictul israelo-palestinian ia amploare: Forţele israeliene intensifică raidurile aeriene. SUA susţine dreptul Israelului de a se apăra

Israelul este angajat pe două fronturi, intensificând raidurile aeriene împotriva militanţilor islamişti ai Hamas din Fâşia Gaza şi combătând revoltele din oraşele sale cu populaţie mixtă, iudeo-arabă, transmite joi AFP.
AGERPRES - joi, 13 mai 2021, 08:49
Conflictul israelo-palestinian ia amploare: Forţele israeliene intensifică raidurile aeriene. SUA susţine dreptul Israelului de a se apăra

La scurt timp după miezul nopţii de miercuri spre joi, alarmele s-au activat în sudul ţării, la Tel Aviv însă, pentru prima oară de la escaladarea violenţelor luni, şi în nordul Israelului.

Între timp, forţele aeriene israeliene au lovit poziţii ale Hamas din Fâşia Gaza vizând, printre altele, obiective care au legătură cu operaţiunile de contraspionaj ale Hamas, precum şi locuinţa unui comandat al mişcării, Iyad Tayeb.

În Fâşia Gaza, cel mai recent bilanţ al victimelor indică 67 de morţi, inclusiv 17 copii, şi aproape 400 de răniţi.

În tabăra israeliană, numărul morţilor a crescut la şapte.

„Ca represalii pentru raidul asupra turnului Al-Shoruk şi moartea unui grup de lideri”, Hamas a lansat miercuri seară peste o sută de rachete spre Israel, dintre care mai multe au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Domul de fier.

Astfel, numărul rachetelor lansate spre Israel de mai multe grupări armate palestiniene de la începutul săptămânii se ridică la aproximativ 1.500.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat hotărât să continue să atace şi să slăbească capacităţile militare ale Hamas.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu sediul în Cisiordania, locul protestelor, al ciocnirilor şi al atacurilor împotriva forţelor israeliene care au ucis trei persoane marţi, i-a cerut preşedintelui american, Joe Biden, într-o discuţie telefonică, să „oprească atacurile israeliene”.

În culise, Qatarul, Egiptul şi ONU lucrează, de asemenea, pentru a facilita o mediere. Ministrul egiptean de externe a luat legătura cu omologul său israelian pentru a încerca, fără succes pentru moment, să îl convingă să oprească raidurile asupra Fâşiei Gaza. Un emisar american este aşteptat să sosească în regiune.

Hamas a lansat o primă rundă de rachete asupra Israelului în semn de solidaritate cu cei peste 700 de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheii din Ierusalimul de Est.

  • Şeful Pentagonului a reiterat „susţinerea de neclintit” pentru dreptul Israelului de a se apăra

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a reiterat miercuri, într-o convorbire cu omologul său israelian, „susţinerea de neclintit” a SUA pentru dreptul Israelului de a se apăra, a anunţat Pentagonul, informează Reuters.

„Secretarul (american al apărării Lloyd) Austin a transmis susţinerea de neclintit pentru dreptul legitim al Israelului de a se apăra şi a-şi apăra poporul, şi a condamnat ferm lansarea de rachete de către Hamas şi alte grupări” (teroriste), a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat.

„(Austin) a reiterat importanţa faptului ca părţile implicate să întreprindă măsuri pentru a restaura calmul”, a adăugat Kirby.

Şeful Statului Major Interarme din Statele Unite, generalul Mark Milley, a discutat la rândul său cu omologul israelian. „Cei doi lideri au discutat despre situaţia curentă”, a informat un comunicat al armatei americane, fără a face alte precizări.

Noua spirală a violenţelor în Israel şi în teritoriile palestiniene survine după ciocnirile din ultimele zile în Ierusalimul de Est, sectorul palestinian ocupat şi anexat de către Israel, şi îndeosebi pe Esplanada Moscheilor. Violenţele din ultimele trei zile s-au soldat cu cel puţin 74 de morţi şi sute de răniţi.

  • O declaraţie a Consiliului de Securitate a fost blocată de SUA

Consiliul de Securitate al ONU a organizat miercuri o nouă întâlnire de urgenţă cu uşile închise pe subiectul fierbinte al violenţelor israeliano-palestiniene, în care Statele Unite, la fel ca luni, s-au opus adoptării unei declaraţii comune, considerate a fi „contraproductive”, transmite AFP.

Din punctul de vedere al Statelor Unite, primul susţinător al Israelului,”Consiliul de Securitate îşi exprimă îngrijorarea întâlnindu-se, nu este nevoie de mai mult”, a declarat un diplomat pentru AFP, sub condiţia anonimatului.

„Statele Unite nu par să considere că o declaraţie ajută la dezescaladare”, a adăugat un alt diplomat, de asemenea, sub condiţia anonimatului.

Potrivit mai multor surse, 14 din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate s-au pronunţat pentru un text menit să diminueze tensiunile, propus de Tunisia, Norvegia şi China.

„Statele Unite sunt angajate activ în culise la nivel diplomatic cu toate părţile şi în regiune în sensul unei dezescaladări. În prezent, o declaraţie a Consiliului ar fi contraproductivă”, a declarat o sursă familiarizată cu discuţiile, tot sub condiţia anonimatului.

La Washington, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a anunţat simultan trimiterea unui emisar în Orientul Mijlociu pentru a îndemna ambele părţi să detensioneze situaţia.

Patru membri europeni ai Consiliului de Securitate, Norvegia, Estonia, Franţa şi Irlanda, au dat totuşi publicităţii miercuri o declaraţie.

„Condamnăm atacurile cu rachete din Gaza asupra populaţiei civile din Israel de către Hamas şi alte grupări, care sunt complet inacceptabile şi trebuie să înceteze imediat”, se arată în comunicat.

„Numărul mare al victimelor civile, inclusiv copii, ca urmare a atacurilor aeriene israeliene în Gaza şi decesele israeliene provocate de rachete lansate din Gaza sunt în acelaşi timp îngrijorătoare şi inacceptabile”, consideră Norvegia, Estonia, Franţa şi Irlanda.

„Solicităm Israelului să înceteze activităţile decolonizare, demolare şi expulzare (a palestinienilor), inclusiv în Ierusalimul de Est”, susţine comunicatul, referindu-se la unul din vectorii actualei escaladări a violenţelor.

„Sperăm că membrii Consiliului vor găsi capacitatea de a da publicităţii o declaraţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.”Orice situaţie internaţională va beneficia întotdeauna de o voce puternică şi unită a Consiliului de Securitate”, a adăugat acesta.

În timpul videoconferinţei Consiliului de Securitate, emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, a evidenţiat deteriorarea situaţiei începând de luni şi a avertizat în legătură cu o „spirală a violenţei”, a raportat o sursă diplomatică.

La prima reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate pe acest subiect, desfăşurată luni, Statele Unite au refuzat să adopte un text comun propus de Tunisia, Norvegia şi China, solicitând celor două părţi implicate în conflict să se abţină de la provocări.

În cursul zilei de miercuri au continuat ciocnirile între grupările armate din Fâşia Gaza şi statul evreu.

Te-ar mai putea interesa și
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică......
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, referitor la posibilitatea eliminării impozitului pe concediile ...
Primul drum de mare viteză inaugurat în 2024: A fost deschisă circulația pe DEx16 Oradea – A3 VIDEO
Primul drum de mare viteză inaugurat în 2024: A fost deschisă circulația pe DEx16 Oradea – A3 VIDEO
CNAIR a deschis circulația joi, la ora 15:00, pe drumul de mare viteză DEx16 Centura Oradea - A3, a informat Cristian Pistol, ...
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut în ţările din afara blocului comunitar 867.000 de tone de ...