Congresul SUA deschide oficial o anchetă pentru destituirea preşedintelui Biden

Congresul american a aprobat miercuri formalizarea procedurii de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden, motivată de afacerile controversate din străinătate ale fiului său, şi considerată drept o "combinaţie politică nefondată" de către şeful statului, scrie AFP.
AGERPRES - J, 14 dec. 2023, 09:23
Congresul SUA deschide oficial o anchetă pentru destituirea preşedintelui Biden

Această procedură nu are aproape nicio şansă de reuşită, dar s-ar putea transforma într-o bătaie de cap pentru Casa Albă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, la care Joe Biden este candidat.

Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie, îl acuză pe liderul democrat că şi-a folosit influenţa când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său să facă afaceri discutabile în China şi în Ucraina.

„Joe Biden a minţit în mod repetat poporul american”, a acuzat din sala de şedinţe şeful comisiei de anchetă a Camerei, James Comer.

Preşedintele, democraţii şi fiul său neagă în mod categoric aceste acuzaţii.

Republicanii „aleg să-şi piardă timpul cu o combinaţie politică nefondată”, a acuzat Joe Biden după vot. „În loc să lucreze pentru a face mai bună viaţa americanilor, prioritatea lor este să mă atace cu minciuni”, a afirmat el într-un comunicat.

„Tatăl meu nu a fost niciodată implicat financiar în afacerile mele”, a declarat miercuri Hunter Biden, devenit o ţintă privilegiată a dreptei, în cursul unei neobişnuite conferinţe de presă.

Prezent în faţa Congresului american, Hunter Biden, cu un trecut marcat de dependenţe şi inculpat în două dosare de către justiţie, a recunoscut că a făcut „greşeli” în viaţa sa.

Dar el i-a acuzat pe „trumpişti” că au încercat să-l „dezumanizeze”, pentru a-l pune în dificultate pe tatăl său. Din acest motiv, el a refuzat să participe la o audiere cu uşile închise organizată de republicani, care l-au convocat să se prezinte miercuri la Capitoliu.

Preşedintele în vârstă de 81 de ani l-a susţinut întotdeauna public pe Hunter Biden, spunând adesea că este „mândru” de el.

O anchetă pentru destituire, cerută de multă vreme de aleşii apropiaţi de Donald Trump cu care Joe Biden s-ar putea confrunta la alegerile din 2024, a fost deja deschisă împotriva lui Joe Biden în vară.

O primă audiere parlamentară a fost organizată chiar pe această temă la sfârşitul lui septembrie, în cadrul căreia experţii chestionaţi au convenit că în prezent nu există nimic care să justifice o punere sub acuzare a preşedintelui Biden.

„Nu există nicio dovadă că preşedintele Biden a comis vreo faptă condamnabilă”, a afirmat miercuri liderul democraţilor din Cameră, Hakeem Jeffries.

Republicanii cred, însă, că deschiderea formală a anchetei, adoptată numai cu voturile lor, le va oferi prerogative suplimentare, deci noi posibilităţi de a-l incrimina pe liderul democrat.

„A sosit momentul să oferim răspunsuri poporului american”, a declarat miercuri, după vot, preşedintele Camerei, republicanul Mike Johnson, asigurând că va trata cu seriozitate această anchetă.

Constituţia americană prevede că Congresul îl poate destitui pe preşedinte pentru „trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte grave”.

Procedura se desfăşoară în două etape.

După ce şi-a finalizat ancheta, Camera Reprezentanţilor votează, cu majoritate simplă, articolele de punere sub acuzare detaliind faptele reproşate preşedintelui: este ceea ce se numeşte „impeachment” în engleză.

Dacă punerea sub acuzare este votată, Senatul, camera superioară a Congresului, l-ar judeca pe preşedinte. El ar fi foarte probabil achitat, partidul lui Joe Biden fiind majoritar în această cameră.

Niciodată un preşedinte nu a fost destituit în istoria SUA. Trei au fost puşi sub acuzare: Andrew Johnson în 1868, Bill Clinton în 1998 şi Donald Trump în 2019 şi 2021. Dar toţi au fost achitaţi în cele din urmă.

Richard Nixon a preferat să demisioneze în 1974 pentru a evita o destituire sigură de către Congres din cauza scandalului Watergate.

Te-ar mai putea interesa și
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2......
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale ...
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...