Conservatorii britanici, la cel mai jos nivel după mandatul lui Lizz Truss. Extrema dreaptă creşte – sondaj

21 03. 2024
rishi_sunak_leading_uk_pm_race

În această anchetă a institutului YouGov, conservatorii, care încearcă să se menţină la putere după 14 ani de guvernare sunt creditaţi cu doar 19% din intenţiile de vot, devansaţi la mare distanţă de opoziţia laburistă care continuă cursa în frunte, cu 44% din intenţiile de vot în favoarea lor.

Liderul laburiştilor, Keir Starmer, este dat drept marele favorit al acestor alegeri, a căror dată oficială nu a fost încă fixată, dar care trebuie să aibă loc înainte de sfârşitul lui ianuarie 2025.

Partidul actualului prim-ministru continuă să se afle în degringoladă şi atinge acelaşi nivel de dezaprobare ca în toiul crizei provocate de cele 49 de zile ale guvernului conservator condus de Liz Truss în 2022. Acesta a făcut să se prăbuşească pieţele financiare cu promisiuni de impozite nefinanţate.

În acelaşi timp, partidul de extremă dreapta Reform UK, fondat de Nigel Farage, continuă să adune puncte. Această formaţiune eurofobă, anti-imigraţie şi ostilă politicilor climatice, se clasează imediat în urma conservatorilor, cu 15% din intenţiile de vot, arată YouGov.

Reform UK ar putea, din acest motiv, să-i lase pe conservatori fără fotolii-cheie, diminuând şi mai mult posibilitatea ca ei să rămâne la Downing Street.

Partidul centrist Liberal-Democrat ar obţine 9%, în timp ce ecologiştii din Green Party s-ar clasa imediat după, cu 8% din intenţiile de vot.

Potrivit YouGov, mai puţin de jumătate dintre britanicii care au votat pentru conservatori în 2019, în timpul celor mai recente alegeri generale, ar fi gata să susţină partidul astăzi.

Alegătorii de pese 65 de ani, cel mai fervent sprijin electoral al conservatorilor în Regatul Unit, ar vota doar 32% pentru aceştia şi aproape 26% pentru Reform UK, iar 23% s-ar pronunţa în favoarea laburiştilor.

Alte sondaje atribuie de asemenea lui Rishi Sunak cea mai joasă cotă de popularitate din istoria prim-miniştrilor britanici.

Actualul şef al guvernului se confruntă cu speculaţii permanente privind înlocuirea sa la conducerea majorităţii, cu atât mai mult cu cât se apropie alegeri locale în luna mai care se anunţă dificile.

Chiar dacă Sunak a reuşit să readucă stabilitatea şi să scadă puţin inflaţia, el are probleme în a-şi convinge ‘trupele’ şi nu reuşeşte să-şi concretizeze planul controversat ce vizează expulzarea către Rwanda a migranţilor sosiţi ilegal pe teritoriul Regatului Unit.