Conservatorii spanioli câştigă alegerile în Andaluzia, dar au nevoie de extrema dreaptă pentru a guverna

Partidul Popular (conservator) a câştigat alegerile din regiunea Andaluzia din sudul Spaniei, dar a pierdut majoritatea absolută, ceea ce îl forţează să formeze o alianţă cu partidul de extremă dreapta Vox pentru a rămâne la putere, indică luni rezultatele scrutinului citate de Reuters.
AGERPRES - lun, 18 mai 2026, 11:26
Conservatorii spanioli câştigă alegerile în Andaluzia, dar au nevoie de extrema dreaptă pentru a guverna

Votul de duminică din cea mai populată regiune spaniolă a fost privit ca un test înaintea alegerilor de pe plan naţional care urmează să aibă loc anul viitor. Aceeaşi coaliţie de dreapta speră să-l înlăture pe premierul socialist Pedro Sanchez de la conducerea executivului naţional, după nouă ani de guvernare de stânga.

În campania din Andaluzia au jucat un rol important probleme ca deficienţele din sistemul sănătăţii publice, traficul de droguri şi şomajul.

PP a obţinut cel mai mare parte număr de voturi, asigurându-şi 53 de locuri în parlamentul regional, în scădere de la 58 în 2022 şi sub majoritatea absolută de 55 în forul cu 109 locuri.

Socialiştii au pierdut două locuri, ajungând la un total de 28 – cea mai slabă performanţă a partidului în fosta sa fortăreaţă electorală -, în timp ce Vox a obţinut 15 locuri, în creştere de la 14 la ultimele alegeri. Partidul regional de stânga Adelante Andalucia a crescut la opt locuri faţă de cele două obţinute în urmă cu patru ani, în timp ce alianţa de stânga Por Andalucia şi-a păstrat cele cinci locuri pe care le avea deja.

„Am spus că va fi complicat. Nu am reuşit”, a declarat liderul regional al PP Juanma Moreno, care în campanie a promis un guvern moderat fără Vox.

PP a format deja „pacte de coaliţie” cu Vox în regiunile Extremadura şi Aragon şi este probabil să facă acelaşi lucru şi în Castilia şi Leon în următoarele săptămâni.

Candidata socialistă Maria Jesus Montero – care până acum a fost ministrul bugetului şi prim-vicepremierul lui Sanchez – a recunoscut că rezultatele sunt proaste şi a promis că partidul său va învăţa din greşeli.

Andaluzia a fost profund socialistă până în 2018, când furia anti-sistem a dus la o creştere a sprijinului pentru Vox. Pentru prima dată în istoria democratică a Spaniei, PP a ajuns la un acord cu extrema dreaptă pentru a-şi asigura sprijinul, dar înţelegerea a fost anulată în 2022, după obţinerea majorităţii absolute a PP.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...