Consilierii locali din Timișoara vor relua votul pentru stabilirea prețului gigacaloriei, pentru că specialiștii primăriei s-au încurcat în calcule

Consilierii locali din municipiul Timişoara vor vota, marţi, din nou preţul pe care îl vor plăti persoanele racordate la sistemul centralizat Colterm pentru încălzire, după ce, în luna decembrie, aleşii municipali au votat un preţ calculat greşit de specialiştii primăriei.
AGERPRES - lun, 07 feb. 2022, 21:07
Consilierii locali din Timișoara vor relua votul pentru stabilirea prețului gigacaloriei, pentru că specialiștii primăriei s-au încurcat în calcule

În decembrie, majorarea de preţ a gigacaloriei s-a făcut la o cotă a TVA de 19% în loc de 5%, cât prevede legea.

Astfel, articolul incriminat va prevedea că „se aprobă preţul local de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrată de către Compania Locală de Termoficare Colterm SA pentru toţi consumatorii (casnici şi non-casnici) la valoarea de 715,35 lei/MWh exclusiv TVA” începând cu data de 1 ianuarie 2022. „Se aprobă preţul local al energiei termice facturată populaţiei de către Compania Locală de Termoficare Colterm SA, la valoarea de 349,78 lei/MWh exclusiv TVA începând cu data de 1 ianuarie 2022”, au transmis reprezentanţii Primăriei Municipiului Timişoara.

Din bugetul local se aprobă asigurarea sumelor necesare acoperirii diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturată populaţiei la valoarea de 365,57 lei/MWh exclusiv TVA. Plata acestor sume nu va depăşi plafonul anual de 15.000.000 de euro, echivalent în lei, sumă care poate fi acordată Colterm SA cu titlu de ajutor conform prevederilor legale, din Schema de ajutor de stat, arată proiectul de hotărâre.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...