Consiliera ministrului Constantin, finalistă Miss World, va face brand naţional pentru vinul românesc

Marinela Vasilica Ardelean, finalistă Miss World 2008, cu studii de Drept, Economie şi câştigătoare a premiului "Cel mai bun somelier din România" vrea să construiască, împreună cu producătorii din industria viniviticolă din România, un brand naţional pentru vinul românesc. Ea este de aproximativ două luni de zile consiliera Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. 
Alina Stanciu - mie, 15 apr. 2015, 21:00
Consiliera ministrului Constantin, finalistă Miss World, va face brand naţional pentru vinul românesc

Ministerul Agriculturii a început, săptămâna aceasta, o serie de întâlniri cu producătorii din industria viniviticolă, asociaţii de profil, specialişti în marketing şi somelieri cu scopul de a crea împreună un brand naţional pentru vinurile româneşti.

Coordonatoarea proiectului este Marinela Ardelean (32 de ani), cel mai bun somelier din România, numită recent pe poziţia de consilier personal al ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.  

„Sunt de părere că este necesara conturarea unei imagini a vinurilor româneşti. De aceea, am început să organizăm întâlniri cu persoane din industrie, specialişti în marketing şi comunicare, dar şi consumatori pentru a identifica împreună acele atribute care definesc vinurile româneşti ca fiind unice şi autentice. Se doreşte construirea unei imagini a vinului românesc atât la nivel internaţional cât şi în România”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Marinela Vasilica Ardelean.

Potrivit acesteia, discuţiile vor continua până când se va crea un „paşaport internaţional” pentru vinurile româneşti din punct de vedere cultural, teritorial dar şi tehnic.

„După ce se vor identifica elementele cheie, vom dezvolta colaborări în vederea construirii unei strategii unitare atât pe termen lung cât şi pe termen scurt. Ministerul Agriculturii doreşte să îi sprijine pe producători şi în acelaşi timp pe consumatori, oferindu-le informaţiile necesare şi posibilitatea de a crea sinergii, dar şi o comunicare osmotică între diverse segmente ale industriei vinului. ” În această direcţie, se percepe o evoluţie remarcabilă şi din partea industriei, care în trecut a întâmpinat insuficienţe de comunicare şi colaborare interprofesională „, mai explică aceasta.

De la Miss World la consultant în afaceri

Născută în 1983 la Baia Mare (MM), Marinela Vasilica Ardelean lucrează în industria vinului de aproximativ 10 ani, fiind atât manager în cadrul unor companii de profil din Italia cât şi consultant pentru diverşi producători italieni de vin. Consilierul a cochetat şi cu lumea modei, fiind una dintre finalistele Miss World 2008 din partea Italiei. La Ministerul Agriculturii a ajuns să lucreze începând cu 2 martie anul acesta, după ce a ajutat la promovarea vinurilor româneşti peste graniţe.” Colaborarea mea cu Ministerul Agriculturii si implicit cu domnul Ministru reprezintă o continuitate a activității mele desfășurate in străinătate, in mod special Italia si Franța, ce au avut ca si scop principal promovarea vinurilor romanești si imbunătatirea imaginii României prin intermediul acestora”, a povestit Ardelean, pentru ECONOMICA.NET.

Cel mai bun somelier român

Consilierul ministrului Constantin a câştigat anul trecut distincţia de „Cel Mai Bun Somelier din România”, în cadrul  concursului naţional „Trofeul Someleriei”. De asemenea, aceasta a fost semifinalistă la concursul mondial de somelier (Londra), Dame Chevalier de l’Ordre des Coteaux de Champagne şi finalistă a concursului Ambassadeurs du Champagne în 2013. Cu două licențe (Drept și Științe Economice), Ardelean a absolvit un master MBA, la MIB School of Management Trieste, cu specializare în vinuri şi numeroase alte stagii de studii efectuate în Franța, Italia și China. Susţine că vorbeste 5 limbi și că a vizitat peste 50 de țări in scopul dezvoltarii relatiilor comerciale pentru diverse companii italiene.

Specializata in branding, Marinela este, totodată, profesor la Italian Chef Academy si degustator în cadrul concursurilor internaționale de vinuri. În 2014, Marinela a fost numită „Sommelier d’Onore” de către Fundația Italiană de Somelieri și BIBENDA. „Dorinţa mea este să ajut la recunoaşterea României ca fiind unul dintre cei mai importanţi jucători din industria vinului la nivel global. Cu experienţa pe care am dobândit-o în management, marketing şi finanţe, coroborat cu pasiunea pe care o am pentru vinuri şi pregătirea din acest domeniu, sunt convinsă că pot realiza acest lucru”, scrie pe pagina sa de prezentare. 

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut în ţările din afara blocului comunitar 867.000 de tone de ciocolată şi batoane de ciocolată, cu 2% mai mult faţă de 2022 (852.000......
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, ...
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...