Consiliul Concurenței a amendat Volvo cu peste 13 milioane de lei, pentru înțelegeri privind comercializarea camioanelor Renault

Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Volvo România S.R.L. cu o amendă în valoare de peste 13 milioane de lei (aproximativ 2,65 de milioane de euro), pentru înțelegeri anticoncurențiale pe piața distribuției de camioane noi, medii și grele marca Renault, informează instituția prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 18 ian. 2023, 16:36
Consiliul Concurenței a amendat Volvo cu peste 13 milioane de lei, pentru înțelegeri privind comercializarea camioanelor Renault

În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că Volvo România S.R.L. și distribuitorii din rețeaua sa de distribuție selectivă s-au înțeles în privința teritoriului în care aceștia puteau revinde camioanele noi, medii și grele marca Renault. Astfel, au stabilit să nu comercializeze acest tip de camioane în afara teritoriului României.

Înțelegerile privind împărțirea pieței erau prevăzute și puse în practică prin clauzele contractelor, negociate şi semnate de Volvo România cu distribuitorii. Prin aceste înțelegeri companiile nu se mai concurau între ele, clienții neavând posibilitatea de a alege, în acest fel, afectând concurența la nivel național, precum și comerțul între statele membre.

Volvo România a recunoscut încălcarea Legii concurenței şi, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii.

Volvo România, membră a Grupului Volvo, este succesoarea Renault Trucks România SRL, cu care a fuzionat în anul 2013. Volvo România SRL este unic importator de camioane noi, medii și grele marca Renault pe piața românească.

Invesțigația a fost declanșată în urma unei cereri de clemență depusă de un distribuitor, care a primit imunitate la amendă pentru că a cooperat cu autoritatea de concurență în cadrul programului de clemență.

Politica de clemenţă este un instrument prin care Consiliul Concurenței poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înţelegere de tip cartel și care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii şi sancţionării acestor practici anticoncurenţiale.

Politica de clemenţă este un concept preluat din practica internaţională, unde utilizarea acestuia s-a dovedit a fi un instrument eficace în combaterea cartelurilor.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în acest tip de înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri sau acorduri între companii care restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Trebuie menționat că investigația Consiliului Concurenței se referă doar la compania Volvo România, cea care importă camioanele Volvo Trucks și Renayult Trucks și nu are legătură cu importatorul mărcii de autoturisme Volvo, firma Forum Auto.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...