Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care Digi și Vodafone cumpără active și acțiuni ale Telekom Romania Mobile
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/04/telekom-digi-vodafone-5465-687x420.jpg)
Acceptul Consiliului Concurenței este condționat de respectării angajamentelor asumate de către Digi și Vodafone. Angajamentele Digi vizează, în principal: integrarea totală și folosirea spectrului, activitatea de pre-paid preluată de la TKRM, investițiile destinate creșterii vitezei internetului, în special în legătură cu drumurile publice și autostrăzile și asigurarea unui acces îmbunătățit în zone specifice, precum și actualizarea ofertei MVNO disponibile pentru perioada următoare.
Aprobarea Tranzacției de către Consiliul Concurenței este ulterioară aprobării de către Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (“CEISD”).
La data de 31 octombrie 2024 compania a anunțat piața că a fost încheiat Memorandumul dintre Digi România S.A., Hellenic Telecommunications Organization S.A. și Vodafone România S.A., prin care Digi urmă să achiziționeze anumite active de la Telekom România Mobile Communications S.A., iar Vodafone acțiunile deținute de OTE în TKRM, sub rezervă îndeplinirii mai multor condiții, inclusiv a obținerii aprobării autorității de concurență.
DIGI mulțumește Consiliului Concurenței, CEISD și ANCOM pentru cooperare și pentru eforturile depuse în analizarea acestei tranzacții. Tranzacția rămâne condiționată de agrearea termenilor finali, precum și de aprobarea ANCOM cu privire la anumite aspecte. Societatea va continuă să informeze piață și investitorii cu privire la orice alte evoluții relevante.
Citește și: