Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Anima de către MedLife

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care MedLife preia Anima Speciality Medical Services şi Anima Promovare şi Vânzări, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Economica.net - mar, 16 mai 2017, 11:35
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Anima de către MedLife

‘Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice şi a constatat că aceasta nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante’, se arată în document.

Potrivit acestuia, grupul MedLife este unul dintre principalii furnizori privaţi de servicii medicale din România, operând în Bucureşti o reţea de 7 hyperclinici.

Anima Speciality Medical Services prestează servicii de consultaţii medicale, servicii de laborator şi servicii de imagistică medicală prin intermediul a 6 clinici situate în Municipiul Bucureşti.

În data de 6 februarie, MedLife a anunţat că achiziţionează Anima, un furnizor de servicii medicale de ambulator pentru servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), conform unui comunicat al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

‘Anima Specialty Medical Services are în componenţă 6 policlinici şi un laborator, peste 200 de angajaţi, specialişti medicali şi personal de suport, fiind prima reţea de medicină privată cu reţea proprie de medicină de familie din România. Totodată, Anima este unul dintre furnizorii privaţi de servicii medicale de ambulator în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), acoperind peste 15 de specialităţi, printre care medicina de familie, obstetrică – ginecologie, ORL, endocrinologie, Oftalmologie, dermato – venerologie, cardiologie, psihiatrie, reumatologie, gastroenterologie, alergologie şi imunologie clinică’, se arată în document.

Potrivit reprezentanţilor companiei, Anima are în prezent 75.000 de abonaţi corporate, concentraţi în special pe abonamente care acoperă servicii de medicina muncii. La nivelul anului 2016, Anima a înregistrat o cifră de afaceri de 5,2 milioane de euro.

‘Anima va rămâne o companie autonomă, cu un departament de vânzări care va funcţiona diferit şi independent de cel ce promovează brandul MedLife. Vom păstra managementul prezent în care avem mare încredere. Aşa cum procedăm în cazul tuturor achiziţiilor, după preluare vom identifica funcţiunile şi activităţile pe care le putem eficientiza pentru a captura economia de scară’, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife.

Achiziţionarea integrală a reţelei de clinici Anima reprezintă cea de-a 15-a achiziţie derulată până acum de grupul MedLife, Almina Trading SRL fiind ultima achiziţie anunţată.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia anunţă că va continua să plafoneze preţurile carburanţilor atât timp cât va fi necesar
Polonia anunţă că va continua să plafoneze preţurile carburanţilor atât timp cât va fi necesar
Polonia va menţine în vigoare măsurile de plafonare a preţurilor combustibililor atât timp cât este necesar şi va începe eliminarea treptată a acestora doar atunci când preţurile angro vor......
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Premierul Ilie Bolojan a reiterat vineri că nu intenţionează să demisioneze, dar a menţionat că nu a proiectat paşi ...
PSD exclude o alianţă cu AUR şi nu va susţine un guvern minoritar
PSD exclude o alianţă cu AUR şi nu va susţine un guvern minoritar
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, exclude formarea unei majorităţi parlamentare cu Alianţa ...
Ajutor pentru Ucraina – UE intenţionează să aloce până la 2,5 miliarde de euro prin programul Ukraine Facility
Ajutor pentru Ucraina – UE intenţionează să aloce până la 2,5 miliarde de euro prin programul Ukraine Facility
Uniunea Europeană preconizează să acorde Ucrainei o nouă tranşă de asistenţă financiară cuprinsă între 2, 5 miliarde ...