Consiliul Concurenței a autorizat preluarea grupului Maragro de către East Grain

08 08. 2025
Consiliul Concurenței

East Grain este membră a grupului East Grain, care are afaceri în sectorul agricol, în special în România, Ungaria și Serbia. Pe piața din România, grupul este activ în domeniul distribuției de inputuri agricole pentru fermieri, achiziției și comercializării de cereale și semințe oleaginoase și furnizării de servicii logistice.

Grupul Maragro este activ în sectorul agricol, iar principalele sale operațiuni includ: producția agricolă (grâu, rapiță, floarea-soarelui, lolium, soia, trifoi și lucernă), producția de șrot și ulei de rapiță, soia și floarea-soarelui, precum și producția, selecția și distribuția de semințe pentru culturi.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operațiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.