Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Energy Financing Team. Compania a fost amendată pentru că a participat la o înțelegere anticoncurențială

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat definitiv că Energy Financing Team AG (EFT) a încălcat Legea concurenţei prin participarea la o înţelegere anticoncurenţială pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică, a anunţat sâmbătă instituția, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 19 oct. 2024, 17:27
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Energy Financing Team. Compania a fost amendată pentru că a participat la o înțelegere anticoncurențială

EFT este unul dintre cei 10 parteneri ai Hidroelectrica care au fost sancţionaţi de autoritatea de concurenţă în 2015, pentru limitarea comercializării de energie electrică către alţi furnizori de energie electrică şi/sau alţi consumatori eligibili din România, precum şi pentru limitarea altor producători în a comercializa către partenerii contractuali ai Hidroelectrica.

„EFT a atacat în instanţă decizia Consiliului Concurenţei, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar, în subsidiar, reducerea amenzii. Într-o primă fază, EFT a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti, iar Consiliul Concurentei a declarat recurs la ICCJ, care a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă. La rejudecarea dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de EFT, menţinând ca legală şi temeinică decizia autorităţii de concurenţă. EFT a declarat, la rândul ei, recurs, respins de ICCJ ca nefondat”, se precizează în comunicatul autorităţii de concurenţă.

Hidroelectrica S.A., Elsid S.A. şi Electrocarbon S.A. au recunoscut săvârşirea faptelor anticoncurenţiale şi, ca urmare, nu au contestat decizia autorităţii de concurenţă.

Amenzile au fost aplicate astfel: Energy Financing Team AG (Switzerland) – 71,37 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro); Alpiq Romindustries SRL – 21,72 de milioane de lei (aproximativ 4,8 milioane de euro); Alro SA – 21,23 de milioane de lei (aproximativ 4,7 milioane de euro); Hidroelectrica – 20,43 de milioane de lei (aproximativ 4,6 milioane de euro); Energy Holding SRL – 12,35 de milioane de lei (aproximativ 2,8 milioane de euro); Electromagnetica SA – 9,02 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro); Luxten Lighting Company SA – 5,45 de milioane de lei (aproximativ 1,2 milioane de euro); Elsid SA – 2,55 de milioane de lei (aproximativ 570.000 de euro); Electrocarbon SA – 864.203 lei (aproximativ 193.000 de euro); Menarom – P.E.C. SA (succesor Euro-P.E.C. SA) – 724.950 de lei (aproximativ 162.000 de euro); Alpiq Romenergie SRL – 87.821 de lei (aproximativ 20.000 de euro).

Consiliul Concurenţei susţine că a câştigat definitiv toate celelalte procese cu companiile sancţionate, cu excepţia dosarului Menarom-PEC care se află pe rolul ICCJ.

Te-ar mai putea interesa și
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Alexandre Bompard, directorul general al grupului Carrefour și președintele Federației Comerțului și Distribuției (FCD), estimează că pagubele ar putea ajunge la „sute de milioane de......
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Cele două drone doborâte în spațiul aerian al României ar fi de proveniență rusească, de tip Geran-4, potrivit ministrului ...
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța s-a trezit duminică în fața distrugerilor provocate de una dintre cele mai violente zile de tulburări sociale ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare (3,4%), ...