Consiliul Concurenţei a câştigat la Curtea de Apel procesul cu Petrom

Consiliul Concurenţei a câştigat, la Curtea de Apel, procesul cu Petrom pentru amenda dată companiei petroliere în 2010, a declarat luni, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 15:46
Consiliul Concurenţei a câştigat la Curtea de Apel procesul cu Petrom

„Am câştigat procesul cu Petrom la Curtea de Apel în urmă cu două săptămâni. De regulă, companiile care pierd merg mai departe, la Înalta Curte”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul a mai câştigat până acum la Curtea de Apel procesul cu MOL, l-a pierdut pe cel cu Eni şi mai sunt în pronunţare cele cu OMV, Lukoil şi Rompetrol.

„Şi noi vom merge mai departe la Înalta Curte în cazul procesului cu Eni”, a mai spus Chiriţoiu.

Cele şase companii petroliere au fost amendate în ianuarie 2010 pentru că s-au înţeles între ele să scoată de pe piaţă un sortiment de benzină, ceea ce contravine Legii Concurenţei.

În total, petroliştii au primit o amendă de 880 de milioane de lei, cea mai mare din istoria sancţiunilor aplicate de Consiliul Concurenţei.

Petrom a primit cea mai mare amendă, respectiv 336 milioane de lei, pentru că, potrivit autorităţii de concurenţă, a fost iniţiatoarea cartelului.

OMV a primit o amendă de 137 milioane de lei, Rompetrol – 159 milioane de lei, Lukoil – 136 milioane de lei, MOL – 80 milioane de lei şi Agip (Eni) – 12,9 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...