Consiliul Concurenţei analizează evoluţia preţurilor de echilibrare pe piaţa de energie

"Analizăm preţurile de echilibrare de pe piaţa de energie şi ne uităm foarte atent la cum se formează acestea, dar până acum nu există niciun fel de suspiciune că lucrurile funcţionează cu încălcarea Legii concurenţei", a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedinte Consiliului Concurenţei, Dan-Virgil Pascu.
AGERPRES - J, 03 oct. 2024, 10:37
Consiliul Concurenţei analizează evoluţia preţurilor de echilibrare pe piaţa de energie

„În ce priveşte preţurile de echilibrare, avem în curs o analiză, nu o investigaţie. Nu există niciun fel de suspiciune că lucrurile funcţionează cu încălcarea Legii concurenţei, însă căutăm să înţelegem de unde preţurile acestea. Ştiţi mai bine decât mine că acestea sunt punctuale, nu au caracter de continuitate. În orice caz, ne uităm foarte atent pe piaţa aceasta de echilibrare şi încercăm să înţelegem cum se formează preţurile. Am venit, într-adevăr, cu propuneri către legiuitor. Noi avem o cooperare bună şi cu ANRE. Avem o problemă, într-adevăr, pe interconectare, pe piaţa de echilibrare cu ţările din proximitate Ungaria, Bulgaria, Grecia, Slovacia, acolo ar trebui ar trebui investit. Evident că în situaţia în care am avea o piaţă regională, interesant ar fi să avem o piaţă unică realmente şi pe componenta de echilibrare. Preţurile nu vor mai fi aşa de mari nici în România”, a afirmat Pascu, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte investigaţia referitoare la Hidroelectrica, acesta a precizat că autoritatea este mulţumită de modul în care compania îşi respectă angajamentele.

„În ceea ce priveşte Hidroelectrica, am avut într-adevăr o investigaţie. Noi am suspectat că cei de la Hidroelectrica reţin sau nu comercializează cantitate de energie electrică pe piaţa pentru ziua următoare, pentru a creşte artificial preţurile şi a câştiga. Pe de altă parte, pe piaţa de echilibrare, investigaţia noastră s-a încheiat cu angajamente. Ei şi-au asumat nişte obligaţii. Angajamentele au o durată de trei ani. Suntem în ultimul an. Vom face o evaluare finală, însă monitorizăm periodic obligaţiile (…) Ei şi-au asumat, s-au angajat să despartă departamentele care se ocupă de comercializarea pentru PZU, respectiv piaţa de echilibrare. Până la momentul la care vorbim, suntem foarte mulţumiţi de maniera în care Hidroelectrica a înţeles să-şi respecte angajamentele”, a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă.

Potrivit sursei citate, Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa de energie electrică şi a gazelor naturale de foarte multă vreme.

„Utilizăm toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, de la investigaţii de încălcare, investigaţii sectoriale, analize, studii. Suntem implicaţi în procesele de avizare legislativă (…) Văzând calendarul iniţial, am crezut că termenul de aprilie 2025 e în legătură cu competiţia electorală care se află acum, aceasta fiind raţiunea pentru care nu sunt deschise. Veştile cu privire la depozitele cu 101% sunt, fără îndoială, îmbucurătoare. Noi la Consiliul Concurenţe rămăsesem la 99,78%. E absolut important să mai trecem un sezon rece. Cel puţin în ce priveşte piaţa gazelor naturale, aceasta este pronunţat meteo-dependentă. De la 1 aprilie (2025, n.r), lucrurile vor trebui să meargă gradual. Componenta de protecţie socială, evident, este o importanţă majoră şi nu poate fi neglijată. După liberalizarea pieţei de gaze, doar 43% dintre consumatorii din România au optat pentru dreptul de exigibilitate. Ceilalţi au rămas la fostul furnizor, iar dintre aceia care au optat pentru dreptul de a schimba furnizorul, 91% nu l-au schimbat. Deci, în realitate, deşi există un cadru legal foarte funcţional, există, arhitectura asta juridică normativă (…) Trebuie lucrat cumva la educarea consumatorului final şi trebuie ca el să înţeleagă care îi sunt drepturile, care îi sunt obligaţiile şi care sunt posibilităţile”, a menţionat Dan-Virgil Pascu.

Responsabili din domeniul energetic românesc, alături de reprezentanţi ai asociaţiilor de profil, participă, joi, la conferinţa anuală InvestEnergy şi la Gala dedicată specialiştilor din energie, care se desfăşoară sub patronajul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu sunt proiectele de energie regnerabilă ale Electrica, pentru care a emis obligațiuni de 500 de milioane de euro
În ce stadiu sunt proiectele de energie regnerabilă ale Electrica, pentru care a emis obligațiuni de 500 de milioane de ...
Electrica, unul dintre marile grupuri de distribuție și furnizare a energiei electrice, care își construiește acum și un portofiliu de generare, a informat publicul despre alocarea sumelor din......
O uzină cu peste 100 de ani de istorie din București se pregătește de demolarea parțială. În loc va apărea un cartier monumental VIDEO
O uzină cu peste 100 de ani de istorie din București se pregătește de demolarea parțială. În loc va apărea un cartier ...
ELCEN așteaptă să obțină avizele de demolare pentru o parte din activele vechi ale CET Grozăvești, pentru a face loc ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 97 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 97 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Conducerea Simtel Team S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la semnarea, ...