Consiliul Concurenţei analizează posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor

Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Ministerul Finanţelor, posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor, în contextul intenţiei Guvernului de a elimina supraacciza, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - mar, 23 oct. 2018, 14:14
Consiliul Concurenţei analizează posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor

„Este o idee recentă şi ne vom consulta cu Ministerul Finanţelor pe această temă. Mi se pare absolut legitimă intenţia Guvernului de a se asigura că reducerea de taxe se reflectă şi la pompă”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat până acum mai multe situaţii în care taxele aplicate unor produse au scăzut sau au crescut, precum reducerea TVA la pâine, iar analizele au arătat că aceste scăderi sau creşteri se reflectă şi în preţurile finale.

„Vom analiza dacă de această dată este cazul să luăm măsura plafonării. Legislaţia naţională prevede situaţii în care preţurile pot fi plafonate sau îngheţate, iar o astfel de măsură este compatibilă cu legislaţia europeană”, a arătat oficialul Concurenţei.

El a adăugat că măsura plafonării preţurilor s-a mai aplicat de două ori până acum în România, cel mai recent în cazul poliţelor RCA, iar Comisia Europeană nu a considerat că această măsură ar fi fost ilegală.

Chiriţoiu a precizat că analiza sectorială pe care o derulează Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte preţul carburanţilor va fi gata în curând, iar raportul va fi făcut public la începutul anului viitor.

„Datele arată că variaţia barilului de ţiţei se transmite şi în preţ, adică, atunci când cotaţia barilului creşte, se majorează şi preţul la pompă, iar, când barilul scade, scade şi preţul în benzinării”, a explicat Chiriţoiu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, luni seară, la Antena 1, despre posibilitatea plafonării preţurilor la carburanţi, odată cu eliminarea supraaccizei.

„Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator”, a declarat Teodorovici, potrivit observator.tv.

În septembrie, Teodorovici a anunţat că analizează eliminarea supraaccizei la carburanţi şi va face o propunere în acest sens până la finele anului.

„O să fie o discuţie la nivel de Guvern. Va fi o propunere din partea noastră ca Minister de Finanţe vizavi de supraacciză. Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens. Vom face analize şi vedem exact care este situaţia. După cum ştiţi bine, în România prima acţiune este să spui că e un minus pe buget dacă scoţi o taxă, un impozit. Trebuie să te uiţi la efectul de runda a doua. Dacă o astfel de măsură poate produce în economie efecte pozitive, este foarte bine”, a completat ministrul de resort.

Ministerul Finanţelor a intenţionat, în luna iulie, să plafoneze şi preţul gazelor şi a iniţiat chiar un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. Două zile mai târziu, însă, proiectul a fost retras de pe site-ul ministerului, iar Teodorovici a afirmat că subiectul va fi reluat „când vom fi cu toţii pregătiţi”

Potrivit Legii concurenţei, în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult trei ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.

Totodată, pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de şase luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult trei luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Intervenţia Guvernului în aceste situaţii se face cu avizul Consiliului Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...