Consiliul Concurenţei analizează preluarea unor farmacii Polisano şi Reţeta de către Sensiblu

Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin achiziţionarea de către Sensiblu SRL a fondului de comerţ aferent unor unităţi farmaceutice aparţinând lanţurilor de farmacii 'Polisano' şi 'Reţeta', deţinute de compania Sibpharmamed SRL, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 12:20
Consiliul Concurenţei analizează preluarea unor farmacii Polisano şi Reţeta de către Sensiblu

Sensiblu SRL face parte din grupul A&D Pharma Holdings N.V., având ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice şi parafarmaceutice în farmacii.

Sibpharmamed face parte din grupul Polisano, având ca obiect principal de activitate, de asemenea, comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice şi parafarmaceutice prin farmacii.

Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) vor fi delimitate prin lege, cele cinci administraţii......
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...
Porsche Mission S atacă segmentul hypercar: Conceptul promite performanțe mai bune decât celebrul 911
Porsche Mission S atacă segmentul hypercar: Conceptul promite performanțe mai bune decât celebrul 911
Constructorul german Porsche a prezentat oficial un nou concept revoluționar, denumit Mission S, care oferă o avanpremieră ...