Consiliul Concurenței avertizează asupra declarațiilor care anunță creșteri de prețuri în contextul crizei energetice: “denaturează concurența, putem da sancțiuni”

Consiliul Concurenţei atrage atenţia că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială, iar majorarea artificială a prețurilor, precum și anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat pot intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.
Mihai Nicuţ - lun, 06 apr. 2026, 11:32
Consiliul Concurenței avertizează asupra declarațiilor care anunță creșteri de prețuri în contextul crizei energetice: “denaturează concurența, putem da sancțiuni”

„Monitorizăm cu atenție piața pentru ca unele companii să nu profite de acest context economic internațional dificil și să majoreze prețurile artificial. Declarațiile, prin care reprezentanții unor companii își anunță intențiile de a crește prețurile pentru produsele pe care le comercializează, pot conduce la coordonarea comportamentului concurenților și la o creșere artificială a prețurilor pe piață.

Aceste tipuri de acțiuni sunt sancționate din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale și europene, deoarece denaturează concurența și prejudiciază consumatorii”, susține Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurență atrage atenţia și asupra faptului că o asociaţie poate fi considerată răspunzătoare de încălcarea regulilor de concurenţă atunci când deciziile, recomandările sau orice altă activitate întreprinsă de aceasta influenţează comportamentul companiilor, afectând concurenţa dintre ele.

Astfel, Consiliul Concurenței recomandă companiilor să evite orice practici care ar putea încălca legislaţia concurenţei și să se adreseze instituției cu privire la compatibilitatea inițiativelor lor cu legislația în domeniu.

Consumatorii pot utiliza aplicația Monitorul Prețurilor pentru a afla care sunt prețurile practicate de principalii retaileri. Aplicația este valabilă atât sub formă de aplicație web, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android), ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile alimentelor din marile lanțuri comerciale, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

Anunțuri de scumpiri la alimente

Ieri, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Aurel Popescu, a spus că prețurile alimentelor au crescut în acest an cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă din 2025, însă, după Paște, sunt posibile noi majorări, în contextul creșterii costurilor cu energia, gazele și combustibilii, potrivit Agerpres.

‘Creșterea de 10% în 2026 față de 2025 a fost normală până acum, pentru că TVA a crescut și s-a liberalizat energia. Dar acum lucrurile sunt total diferite de o normalitate. Suntem chiar departe de o normalitate și față de toate statele. Toate statele au luat măsuri în așa fel încât să contracareze creșterea aceasta de prețuri la carburanți, iar noi, de la 1 aprilie, avem și creșterea de preț la gaze. Acum se înregistrează niște creșteri de la o zi la alta, mai ales pe zona aceasta de energie – gaze, energie electrică și combustibil. Nu avem ce face decât să le contabilizăm și, după Paște, o să ieșim și o să ajustăm prețurile în așa fel încât să putem rezista în piață. Nu avem altă soluție’, a declarat, pentru AGERPRES, Aurel Popescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...