Consiliul Concurenţei investighează comportamentul deţinătorilor de licenţe unice software în raport cu distribuitorii

05 03. 2024
computer 356678

„Achiziţiile publice de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse şi aplicaţii software impun, de cele mai multe ori, şi achiziţia de licenţe software, situaţie în care este posibilă o limitare a oportunităţilor de participare la licitaţii a companiilor, fie prin imposibilitatea obţinerii licenţelor software de la titularul de licenţă unică, fie prin obţinerea licenţelor software la preţuri dezavantajoase, de natură să reducă şansele de câştigare a licitaţiei, contribuind, astfel, la luarea deciziei de a nu participa la licitaţie”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Concurenţei, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, analiza urmăreşte evaluarea, din perspectivă concurenţială, a acordurilor de licenţă încheiate între titularii de licenţă unică software şi distribuitorii acestora, dar şi a criteriilor stabilite de autorităţile contractante în documentaţiile de atribuire pentru licenţe software.

„Stabilirea unor condiţii discriminatorii sau refuzul titularilor de licenţe unice de a acorda dreptul de comercializare a licenţelor software pentru distribuitori (ofertanţi), precum şi stabilirea de către autorităţile contractante a unor criterii excesive sunt ipoteze care creează premisele denaturării sau eliminării concurenţei la procedurile de achiziţie publică”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei subliniază că, la finalul analizei, vor emite propuneri privind remedierea eventualelor disfuncţionalităţi privind accesul pe piaţă al companiilor ofertante la procedurile de achiziţie publică având ca obiect licenţe software, iar în măsura în care vor fi descoperite încălcări ale legii, vor fi iniţiate procedurile necesare pentru sancţionarea acestora.