Consiliul Concurenței la raport. 2025 a fost anul în care a fost autorizat un număr record de tranzacții. Instituția s-a aflat pe primul loc în evaluarea UE privind cazurile finalizate

02 02. 2026
Consiliul Concurenței service auto

„În 2025, am reușit să gestionăm eficient provocările apărute și să fim inovativi în abordarea cazurilor, prin implementarea unor soluții care au contribuit la consolidarea capacității instituționale. Am analizat un număr record de concentrări economice, unele cu un grad ridicat de dificultate, am finalizat investigații complexe, inclusiv prima investigație pe piața forței de muncă, și am aplicat sancțiuni semnificative. Și la nivelul UE suntem pe primul loc din punctul de vedere al numărului de cazuri soluționate pentru posibile încălcări ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene. În același timp, am urmărit ca măsurile de sprijin finanțate din fonduri naționale și europene să respecte regulile comunitare și să contribuie la stabilitatea economică”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele autorității de concurență.

 

Concentrări economice

În 2025, Consiliul Concurenței a autorizat un număr record de tranzacții, 119, cele mai multe din ultimii 22 de ani.

În două cazuri au fost impuse condiții:

o preluarea Telekom Romania Mobile Communications S.A. de către Digi România S.A. și Vodafone România S.A.

o preluarea Grupului Regina Maria (Centrul Medical Unirea SRL) de către Mehiläinen Oy.

În cazul preluării magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz, a fost declanșată o investigație privind compatibilitatea operațiunii cu mediul concurențial, prima în ultimii opt ani.

În premieră, s-a derulat o inspecție inopinată în cadrul unei investigații privind compatibilitatea unei concentrări economice cu mediul concurențial normal.

 

Număr decizii concentrări economice autorizate, 2015-2025

Investigații finalizate, amenzi

În 2025, au fost finalizate 18 investigații, similar cu anul anterior, și s-au aplicat sancțiuni în valoare totală de 347,4 milioane lei. Din această sumă, aproximativ 56% reprezintă amenzi aplicate pentru înțelegeri de tip cartel.

Au fost sancționate 68 de entități, iar 70% dintre acestea au recunoscut încălcarea legii concurenței.

În 2025, la fel ca în anul anterior, Consiliul Concurenței s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de cazuri finalizate care vizează posibile încălcări ale Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE – art. 101/art. 102), cu un total de 9 cazuri, urmat de Italia (6), Franța (5) și Germania (5).

Printre cele mai importante amenzi se numără:

163,71 de milioane de lei (32,15 milioane de euro) – opt companii (Alten Si-Techno Romania SRL, Akkodis Romania SRL, Automobile-Dacia SA, Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL, Expleo Romania SRL, FEV ECE Automotive SRL, Renault Technologie Roumanie SRL și Segula Technologies Romania SRL), pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială constând în împărțirea pieței forței de muncă pentru a limita mobilitatea angajaților și a menține costurile reduse cu resursa umană.

Prima investigație pe piața forței de muncă

135,2 milioane de lei (26,6 milioane de euro) – companiile Philip Morris Trading SRL, Interbrands Orbico SRL și Mediaposte Hit Mail SA, pentru participarea la înțelegeri anticoncurențiale pe piața produselor din tutun încălzit.
14,73 de milioane de lei (2,9 milioane de euro) – 25 de service-uri auto și două societăți de asigurare, pentru participarea la o înțelegere pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor din România.
8,29 de milioane de lei (1,66 de milioane de euro) – Oyl Company Holding AG SRL, Autoprima Serv SRL și Saga Infrastructură SRL, pentru trucarea unor licitații organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin DRDP Constanța, pe piața lucrărilor de întreținere a drumurilor.
4,55 de milioane de lei (915.068 de euro) – Thelios SpA, pentru participarea, alături de partenerul său Shades Originators SRL, la o înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării ochelarilor de lux din România.

 

Investigații declanșate

În 2025 au fost declanșate 14 investigații, menținându-se trendul din anul 2024, în domenii precum auto, semnalizare rutieră, licitații pentru furnizarea de servicii din domeniul tehnologiei informației, licitații pentru furnizarea produselor și echipamentelor medicale utilizate în prevenția situațiilor cu caracter epidemic.

Din totalul investigațiilor deschise, 50% vizează posibile înțelegeri între companii.

 

Investigații în derulare

La finalul anului trecut, autoritatea de concurență avea în curs 46 de investigații, din care 74% vizează înțelegeri între companii.

 

Concurență neloială

Au fost efectuate inspecții inopinate la sediile a șase mari rețele de retail (Auchan, Metro, Carrefour, Kaufland, Mega Image și Selgros), în cadrul unor investigații aprofundate privind respectarea prevederilor Legii nr. 81/2022 referitoare la practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare agricol și alimentar, în relațiile cu producătorii de lapte și produse lactate.

 

Inspecții inopinate

În 2025 s-au efectuat 21 de inspecții inopinate, un record al ultimilor ani și au fost inspectate 52 de sedii/puncte de lucru.


Relația cu instanțele de judecată

Rezultatele în instanță se înscriu în trendul ultimilor ani, 90% din hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) fiind favorabile Consiliului Concurenței. De asemenea, instanța de judecată a menținut 95% din valoarea amenzilor contestate, iar Curtea de Apel București, 97%.

Ajutor de stat

Autoritatea de concurență s-a concentrat pe elaborarea și aprobarea la nivel european a măsurilor de sprijin acordate atât din fonduri europene (inclusiv PNRR), cât și din fonduri naționale, în valoare totală de peste 50,6 miliarde lei, implicându-se în reabilitarea sistemului de termoficare din București și în cazurile care implică companii precum CEC Bank, Exim Banca Românească SA, Tarom sau Complexul Energetic Oltenia.

Legislație, avize și puncte de vedere

În anul 2025, Consiliul Concurenței a elaborat aproximativ 350 de avize, opinii și puncte de vedere, răspunsuri la interpelări în ceea ce privește ajutorul de stat și concurența.
Printre măsurile în care s-a implicat Consiliul Concurenței, amintim:

RCA – recomandări în contextul expirării schemei de plafonare

o Transport rutier de persoane – clarificări în vederea asigurării unei aplicări unitare și previzibile a normelor

o Energie – analiza actelor normative privind protecția consumatorilor vulnerabili în contextul sărăciei energetice

o PNRR – sprijinirea autorităților pentru corelarea schemelor de sprijin cu Regulamentul de exceptare (GBER) și regulile de minimis și evitarea suprapunerii schemelor de finanțare.

Relații externe și proiecte

În 2025, Consiliul Concurenței a avut o prezență internațională solidă, prin participarea la reuniunile organizate de instituții europene și internaționale și prin contribuțiile la lucrările Rețelei Europene de Concurență și ale Comitetului de Concurență al OECD.

Autoritatea de concurență a coordonat proiecte europene în domeniul combaterii licitațiilor trucate în achizițiile publice și a acționat ca furnizor de asistență tehnică pentru autoritățile de concurență din Republica Moldova și Ucraina, consolidând cooperarea regională și capacitatea administrativă în domeniul concurenței.

A finalizat proiectul privind reforma regimului de autorizare a activităților economice din domeniile comerțului și serviciilor, derulat în parteneriat cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu finanțarea Comisiei Europene. Proiectul, desfășurat în perioada 2023-2025, continuă demersurile inițiate prin înființarea Oficiului pentru Licență Industrială, pentru simplificarea cerințelor administrative și digitalizarea procedurilor de acordare a licențelor/permiselor necesare pentru a desfășura activități economice.