Consiliul Concurenţei: Un tren de marfă ajunge de la Constanţa la Curtici în 7-12 zile

Viteza medie a trenurilor de marfă în România este de 16 km/h, iar tranzitul între Constanţa şi Curtici durează între 7 şi 12 zile, în funcţie de cantitatea transportată, arată concluziile unui studiu realizat de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenţei.
AGERPRES - lun, 30 aug. 2021, 15:34
Consiliul Concurenţei: Un tren de marfă ajunge de la Constanţa la Curtici în 7-12 zile

În urma analizei, reiese faptul că, deşi piaţa românească de transport feroviar de marfă este concurenţială, profitabilitatea acestei activităţi este redusă. Acest aspect este confirmat şi de faptul că ponderea transportului feroviar de marfă din România, în total moduri de transport, a fost de 12%, în timp ce transportul rutier a deţinut o pondere de 68%, scrie Agerpres.

„Gradul redus de automatizare şi numărul ridicat al restricţiilor de viteză se reflectă negativ asupra vitezei medii comerciale a trenurilor de marfă, care se situează în jurul valorii de 16 km/h. (…) În prezent, tranzitul unui tren de marfă între Constanţa şi Curtici durează între 7 – 12 zile, în funcţie de greutatea cantităţii transportate”, se arată în studiul Consiliului Concurenţei.

Viteza redusă de circulaţie pe calea ferată şi favorizarea transportului rutier, prin restituirea accizei pe carburanţi transportatorilor rutieri de marfă, au determinat o scădere a profitabilităţii transportului feroviar de marfă, comparativ cu transportul rutier.

În aceste condiţii, a scăzut interesul operatorilor de transport feroviar de marfă de a-şi înnoi parcul de material rulant, dar şi interesul potenţialilor investitori în infrastructura de servicii feroviare, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea de terminale de marfă.

„Astfel, este necesară alocarea corespunzătoare a fondurilor de la bugetul naţional şi utilizarea eficientă a fondurilor europene destinate infrastructurii feroviare pentru a creşte gradul de automatizare şi de electrificare a căii ferate, pentru repararea şi modernizarea secţiunilor de cale şi eliminarea restricţiilor de viteză, astfel încât să crească viteza de circulaţie pe calea ferată.
Pentru a permite acces nediscriminatoriu la infrastructurile de servicii şi la serviciile furnizate în cadrul acestora, CNCF CFR trebuie să elaboreze Documentul de Referinţă al Reţelei (DRR) care precizează în mod detaliat regulile generale, termenele, procedurile şi criteriile pentru sistemele de tarifare şi de alocare a capacităţilor de infrastructură, orice alte informaţii de acest fel”, se mai arată în studiu.

În anul 2020, în condiţiile pandemiei generate de SARS – Cov 2, traficul feroviar de marfă s-a diminuat cu 6,6%, iar numărul trenurilor de marfă puse în circulaţie a scăzut cu 15,4%, faţă de anul anterior. În acelaşi timp, cantitatea de marfă transportată cu trenul, exprimată în tone nete-km, sa diminuat cu 14,7%, iar veniturile OTF de marfă au înregistrat o scădere de 13,7%, arată Studiul CNSDF.

Principalii OTF, din punct de vedere al veniturilor realizate din transportul de marfă pe calea ferată, sunt: CFR Marfă, Grup Feroviar Român, Deutsche Bahn Cargo şi Unicom Tranzit, iar din punct de vedere al Indicatorului parcursulul trenurilor (tren-km) în trafic naţional şi internaţional de marfă, CFR Marfă şi Grup Feroviar Român sunt cei mai importanţi competitori.

În ceea ce priveşte cantitatea de tone nete-km transportată, principalii OTF sunt CFR Marfă, Grup Feroviar Român, Deutsche Bahn Cargo, Tehnotrans Feroviar şi Unicom Tranzit.

Principalele mărfuri transportate pe calea ferată sunt produsele petroliere şi derivate, cerealele, materialele de construcţii şi materiile prime (minereu, cărbune, buşteni, îngrăşăminte).

În condiţiile în care Uniunea Europeană (UE) şi-a propus ca 75% din transportul de marfă efectuat, în prezent, pe cale rutieră, să fie reorientat către transportul feroviar şi transportul pe căile navigabile interioare, ţinta este ca până în anul 2050, traficul feroviar de marfă să se dubleze, iar reţeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T), echipată pentru un transport sustenabil şi
inteligent cu conectivitate de mare viteză, să fie operaţională.

TEN-T este un proiect al UE ce prevede crearea unei reţele complete de transport auto, feroviar şi naval.

Astfel, pentru a se realiza conexiunile cu reţeaua TEN-T centrală, trebuie implementate cu prioritate proiectelor de modernizare şi electrificare a infrastructurii aferente celor două Coridoare Europene Feroviare de Marfă care străbat România: Coridorul feroviar de marfă Orient/Estmediteraneean şi Coridorul feroviar de marfă Rin-Dunăre.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în turismul românesc: Radisson Blu ajunge la Cota 1400
Premieră în turismul românesc: Radisson Blu ajunge la Cota 1400
Premier Hospitality a anunțat oficial semnarea parteneriatului cu Radisson Hotel Group pentru Radisson Blu Hotel Sinaia Cota 1400, un proiect care marchează un moment de cotitură în turismul......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB a așternut primele două straturi de asfalt pe 20 din cei 77 de kilometri ai tronsonului Bacău – Pașcani
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB a așternut primele două straturi de asfalt pe 20 din cei 77 de kilometri ai tronsonului ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a transmis marți imagini de pe șantierul autostrăzii A7, Bacău ...
Electro-Alfa International în 2025: Profit de 100 de milioane de lei, în creștere cu 74%  
Electro-Alfa International în 2025: Profit de 100 de milioane de lei, în creștere cu 74%  
Electro-Alfa International producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat la Bursa ...
Bugetul Primăriei Municipiului București. Administrația Spitalelor ar urma să primească pentru investiții 265 de milioane de lei, cu mult peste suma alocată în 2025
Bugetul Primăriei Municipiului București. Administrația Spitalelor ar urma să primească pentru investiții 265 de milioane ...
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale ar urma să beneficieze în acest an de un buget de 265 de milioane de ...