Consiliul de administrație FC Rapid: Clubul poate fi vândut şi în perioada de insolvenţă

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Ion Taban, a afirmat, miercuri, că gruparea giuleşteană poate fi vândută şi în perioada de insolvenţă, dar a precizat că în acest moment nu există investitori care să dorească să cumpere.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 21:43
Consiliul de administrație FC Rapid: Clubul poate fi vândut şi în perioada de insolvenţă

„Dorinţa domnului Copos de a vinde clubul a fost reală, dar nu a fost crezut. S-au făcut glume, s-a scris că s-a dorit ca anumite persoane să fie păcălite şi aşa mai departe. Nu, au fost două tentative nereuşite de vânzare dar nu din cauză că cineva a păcălit pe altcineva. Pur şi simplu cumpărătorii s-au răzgândit şi au renunţat. Mai întâi a fost domnul Taher şi apoi acea persoană din Germania, căreia nici nu vreau să îi dau numele (n.r. – Lutz Stache). În ultima perioadă nu a mai fost niciun doritor, niciun investitor italian sau altceva. Dar chiar şi în această perioadă de insolvenţă, dacă vor exista doritori, clubul poate fi vândut, nu este nicio problemă. S-a întâmplat aşa în cazul unui club din Anglia, deci procedura de insolvenţă nu are legătură cu vânzarea. Dar acum, domnul Copos rămâne patronul Rapidului”, a explicat oficialul rapidist.

El a adăugat că în ultimii 20 de ani clubul Rapid a fost finanţat doar de acţionarul majoritar George Copos şi firmele controlate de acesta. „Situaţia clubului este foarte delicată, iar aceasta nu se întâmplă de ieri sau de azi, ci de aproape trei ani. În ultima perioadă s-au făcut nişte greşeli, am început unele proiecte care nu s-au realizat, poate nu am ales bine, dar dorinţa a fost de a revigora clubul şi de a face performanţă. Finanţarea echipei în ultimii 20 de ani a fost făcută doar de către domnul Copos sau de către firmele controlate de domnul Copos. S-a spus că au existat oameni care au finanţat clubul Rapid cu 2-3 milioane de euro, dar nu este adevărat”, a explicat Ion Taban.

Preşedintele CA a menţionat că data la care FC Rapid va ieşi din insolvenţă depinde de planul de reorganizare. „În perioada de insolvenţă sunt anumite procedee, anumite etape pe care trebuie să le parcurgem toate împreună cu administratorul judiciar. Trebuie să definitivăm tabloul creditorilor, să vedem cine se înscrie la masa credală pentru a avea o imagine de ansamblu. În funcţie de planul de reorganizare, clubul poate ieşi din insolvenţă şi după un an. Nu există o reţetă. Noi trebuie să găsim soluţii să îi plătim pe acei creditori. Dacă cineva are de luat 100.000 de euro, trebuie negociat cu el, şi, decât să nu ia nimic mai bine ia 30.000 sau 60.000, nu ştiu. Aici e vorba despre cum ne vom înţelege cu creditorii”, a spus el.

Taban a dezminţit faptul că acţionarul dinamovist Nicolae Badea este unul dinre creditorii clubului Rapid. „Domnul Nicolae Badea nu este creditor al clubului Rapid. Există o societate, Griro, care are termen în instanţă în 11 februarie 2013 pentru recuperarea unei sume fabuloase de 92.000 de lei. Asta este suma pentru care s-a cerut deschiderea insolvenţei. Asta este suma despre care ziarele am văzut că au scris că domnul Badea l-a lovit pe domnul Copos”, a afirmat ironic Ion Taban.

FC Rapid are credite la bănci în valoare de şase milioane de euro garantate însă de firmele acţionarului majoritar George Copos. „Sunt unele credite, în valoare de şase milioane de euro, dar lucrul bun este că ele nu sunt garantate cu active ale clubului Rapid. Deci, situaţia noastră cu băncile este foarte bună pentru că ele au garanţii din partea acţionarilor. Iar şase milioane nu este o sumă foarte mare, au fost contractate întro-o perioadă de cinci ani”, a precizat Taban.

El a adăugat că de acum înainte clubul va trebui să cheltuiască atât cât îşi poate permite. „Planul de reorganizare prevede nişte surse de venit. Trebuie să cheltuim cât avem. Deci, ai de cheltuit 1 milion de euro trebuie să aduci sursă de venit de 1 milion de euro. Sursele sunt drepturile TV, publicitate, vânzări de bilete, care însă la noi sunt foarte mici, şi domnul Copos va trebui să asigure într-o formă sau alta astfel încât să ne echilibrăm cu cheltuielile. Vom găsi o formă”, a mai spus Ion Taban.

Tribunalul Bucureşti a înregistrat, luni, dosarul privind procedura de insolvenţă a SC Fotbal Club Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleşteană, instanţa stabilind ca prim termen de judecată data de 7 decembrie.

Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi. Conform anunţului făcut de preşedintele CA, Ion Taban, gruparea giuleşteană a acumulat datorii de 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane sunt către acţionarul majoritar George Copos şi firmele acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis. Restricții pentru românii care vin cu țigări din Bulgaria sau alte țări. Poți fi ușor acuzat de contrabandă
Guvernul a decis. Restricții pentru românii care vin cu țigări din Bulgaria sau alte țări. Poți fi ușor acuzat de ...
Guvernul României a adoptat o ordonanță de Urgență (OUG) prin care introduce noi limite privind numărul de țigări și cantitatea de tutun pe care un român le poate aduce din afara țării.......
Israel stabileşte un buget de apărare de 34 de miliarde de dolari pentru 2026, în pofida armistiţiului din Gaza
Israel stabileşte un buget de apărare de 34 de miliarde de dolari pentru 2026, în pofida armistiţiului din Gaza
Bugetul de apărare al Israelului pentru 2026 a fost stabilit la 112 miliarde de shekeli (34,63 miliarde de dolari), a anunţat ...
Studiu. Angajații vor cadouri de la companii. Aproape 60% dintre români spun că nu primesc nici măcar felicitări
Studiu. Angajații vor cadouri de la companii. Aproape 60% dintre români spun că nu primesc nici măcar felicitări
Un studiu realizat de Edenred, unul dintre marii furnizorii de soluții de tip carduri de masă sau carduri de vacanță, ...
CONAF semnează încă o premieră la Paris. Gala franco-română „Women in Economy”: 10 trofee de excelență și unul special
CONAF semnează încă o premieră la Paris. Gala franco-română „Women in Economy”: 10 trofee de excelență și unul special
Gala franco-română „Women in Economy”, organizată pe 1 decembrie 2025 în Sala Mare a Primăriei Paris, reprezintă ...