Update: Acționarii sunt convocați pe 9 decembrie ca să aprobe tranzacția. Romgaz va plăti Exxon cel mult 1,06 miliarde de dolari pentru achiziția participației la Neptun Deep

SNGN Romgaz convoacă, pe 9 decembrie, Adunările Generale Ordinară şi Extraordinară a acţionarilor pentru aprobarea tranzacţiei privind preluarea participaţiei ExxonMobil la proiectul Neptun, respectiv a contractării de împrumuturi de la una sau mai multe instituţii de credit, în valoare totală de 325 de milioane de euro, în vederea acoperirii unei părţi din preţul tranzacţiei de achiziţie, conform unui raport remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - mar, 02 nov. 2021, 19:16
Update: Acționarii sunt convocați pe 9 decembrie ca să aprobe tranzacția. Romgaz va plăti Exxon cel mult 1,06 miliarde de dolari pentru achiziția participației la Neptun Deep

Potrivit convocatorului pentru AGEA, pe ordinea de zi a adunării se vor afla, printre altele, „aprobarea tranzacţiei de achiziţie de către SNGN Romgaz S.A. a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă” şi aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA se află aprobarea contractării de împrumuturi de la una sau mai multe instituţii de credit, în valoare totală de 325 milioane euro, în vederea acoperirii unei părţi din preţul tranzacţiei de achiziţie de către Romgaz a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi aprobarea prelungirii facilităţii de credit acordată de Banca Comercială Română către Romgaz, pentru emiterea de scrisori de garanţie bancară până la limita de 350 de milioane de lei.

Știrea inițială

Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz a avizat marţi achiziţia tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din proiectul Neptun Deep, şi încheierea contractului de vânzare – cumpărare, preţul de achiziţie stabilit fiind de 1,060 miliarde dolari şi poate fi ajustat pozitiv cu cel mult 10 milioane dolari, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.

La semnarea contractului de vânzare – cumpărare, Romgaz va avea obligaţia de a achita vânzătorilor o sumă de 106 milioane dolari, reprezentând avans/depozit. După îndeplinirea condiţiilor suspensive necesare finalizării tranzacţiei, astfel cum acestea vor fi reglementate în contractul de vânzare – cumpărare, Romgaz va achita suma reprezentând diferenţa dintre preţul de achiziţie şi avansul/depozitul achitat la semnarea contractului.

Contractul de vânzare – cumpărare va fi semnat de Romgaz doar după aprobarea tranzacţiei şi a contractului de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor şi de organele corporative competente ale vânzătorilor.

În urmă cu o săptămână, Romgaz a anunţat finalizarea negocierilor exclusive şi ajungerea la un acord cu ExxonMobil Exploration and Production România Holdings Ltd, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, şi estima că tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2022.

„SNGN Romgaz SA şi ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. au finalizat negocierile exclusive şi au ajuns la un acord cu privire la termenii şi condiţiile aferente achiziţiei tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, precum şi cu privire la transferul operatoriei proiectului către OMV Petrom SA începând cu data finalizării tranzacţiei”, se menţionează în raport.

Citește și: https://www.economica.net/romgaz-anunta-preluarea-participatiei-exxon-din-perimetrul-neptun-deep-din-marea-neagra_539832.html

La data de 17 iunie 2021, cele două companii au semnat un Acord de Exclusivitate prin care vânzătorul a acordat Romgaz un drept de exclusivitate pe o perioadă de 4 luni, până la data de 15 octombrie 2021, cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi care reprezintă 100% din capitalul social al companiei, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă. Ulterior, termenul a fost extins până pe 15 noiembrie 2021.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

Citește și: https://www.economica.net/romgaz-a-primit-raportul-centrala-noua-de-la-iernut-este-gata-in-proportie-de-70_537042.html

Te-ar mai putea interesa și
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri pentru a ajuta Finlanda să prevină un aflux de migranţi care sosesc din Rusia, a declarat vineri premierul finlandez Petteri Orpo, relatează Reuters....
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei sunt afectate de niveluri de subsidenţă (proces de coborâre treptată a ...
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campania frauduloasă de apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă drept angajaţi ai Directoratului Naţional ...
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea liniei
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea ...
CFR SA a lansat licitația pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia. Lucrările ...