Consiliul Fiscal: 2022, un an test foarte sever în privinţa consolidării bugetare

Anul viitor este un an test foarte sever în privinţa consolidării bugetare iar o consolidare mai lentă decât cea optimă creşte riscurile la adresa finanţării neproblematice a dezechilibrului extern, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile de finanţare, se arată în Opinia Consiliului Fiscal privind Legea bugetului de stat pe anul 2022, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022-2024.
AGERPRES - lun, 20 dec. 2021, 15:40
Consiliul Fiscal: 2022, un an test foarte sever în privinţa consolidării bugetare

„Trebuie să se iasă din blocaj conceptual şi făţărnicie. Sănătatea publică şi educaţia sunt în mod cronic mult sub-finanţate; cheltuielile de apărare şi securitate pot creşte în mod necesar (nu numai fiindcă la graniţe sunt pericole de conflict militar foarte mari), impactul schimbărilor climatice reclamă capacitate de intervenţie a statului în momente critice. A miza numai pe resurse din PNRR şi CFM ar însemna miopie în politica economică, mai ales că sunt nevoi de bază care nu pot fi acoperite cu fonduri europene. Analize ale CF, alte documente de analiză (inclusiv ale CE), arată că nu este posibil ca această consolidare să se poată realiza simultan cu furnizarea unei mase critice de bunuri publice esenţiale, numai prin restrângerea cheltuielilor publice. CF nu subestimează dificultatea economică, socială şi politică a unor măsuri de creştere a veniturilor fiscale, care au impact distribuţional semnificativ. De aceea, 2022 este un an test foarte sever în privinţa consolidării bugetare. Pasul insuficient de consolidare fiscal-bugetară în 2021 face ca fereastra de oportunitate pentru aceasta să fie în restrângere, realizarea unor venituri viitoare cu un ritm de creştere comparabil cu cel din 2021 fiind improbabilă”, se precizează în opinia CF.

Reprezentanţii Consiliului Fiscal consideră stranie teza conform căreia în România nu se poate colecta mai mult de 27-28% din PIB şi că, din această cauză, consolidarea bugetară se poate face numai pe partea de cheltuieli. Nu se poate susţine consolidarea numai pe parte de cheltuieli şi, totodată, blama colectarea foarte ineficientă, având în vedere situaţia deplorabilă la TVA, au explicat aceştia.

De asemenea, CF menţionează că o consolidare mai lentă decât cea optimă creşte riscurile la adresa finanţării neproblematice a dezechilibrului extern, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile de finanţare. Realizarea ajustării într-un climat de politici contracţioniste este mult mai dificilă.

„Utilizarea finanţării puse la dispoziţie de UE, care să înlocuiască pe cât posibil folosirea resurselor bugetare proprii, este esenţială pentru un parcurs favorabil al economiei româneşti pe un orizont de timp mediu şi lung. PNRR, alături de resursele disponibile prin CFM, poate fi un instrument vital pentru facilitarea ajustării fiscale (consolidării bugetare) necesare, prin susţinerea unui nivel mai ridicat al activităţii economice decât cel indus de un impuls fiscal negativ şi înăsprirea politicii monetare – pentru evitarea intrării într-o zonă de echilibrare precară sau chiar de instabilitate a economiei”, se spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în ţările în curs de dezvoltare, care deja se confruntă cu şocuri......
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...