Consiliul Fiscal: Cheltuielile de investiții au reprezentat anul trecut 5% din PIB

Cheltuielile de investiţii au fost anul trecut de 5% din PIB, nivel similar celui înregistrat în anul anterior, dar în condiţiile unei dinamici a PIB nominal de 11,6%, conform Raportului anual pe 2021 al Consiliului Fiscal, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 28 iul. 2022, 18:40
Consiliul Fiscal: Cheltuielile de investiții au reprezentat anul trecut 5% din PIB

Creşterea nominală comparativ cu anul anterior a fost de 6,1 miliarde de lei, avansul fiind datorat proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile post aderare (+6,9 miliarde de lei), sursele din economia internă fiind mai mici cu circa 1,3 miliarde de lei faţă de anul 2020.

„În contextul volumului însemnat de fonduri europene destinate investiţiilor de care beneficiază România, creşterea investiţiilor publice printr-o absorbţie îmbunătăţită a fondurilor UE este esenţială pentru a elimina decalajele de infrastructură, simultan cu creşterea calităţii programării şi implementării proiectelor de
investiţii”, se menţionează în raport.

Având în vedere înregistrarea unor progrese limitate privind reforma în domeniul managementului investiţiilor publice, Consiliul Fiscal pledează pentru creşterea transparenţei şi o mai bună prioritizare a investiţiilor publice, eficientizarea procesului de alocare şi cheltuire a banilor publici, creşterea investiţiilor în cercetare, dezvoltare şi inovare, în infrastructura fizică şi cea digitală.

„În acest sens, realizarea unei absorbţii mult mai bune a fondurilor europene din exerciţiul financiar 2021-2027 şi atragerea resurselor suplimentare prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă constituie premise pentru creşterea semnificativă a cheltuielilor de investiţii publice în perioada următoare. Realizarea reformelor prevăzute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) poate susţine dinamizarea procesului investiţional, permiţând un ritm mai înalt de creştere economică în paralel cu ajustarea deficitului bugetar conform angajamentului României din cadrul PDE, precum şi realizarea consolidării bugetare”, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
România ar putea recolta 8,67 milioane de tone de porumb și 3,06 milioane de tone de floarea-soarelui. Estimare AgriPortal
România ar putea recolta 8,67 milioane de tone de porumb și 3,06 milioane de tone de floarea-soarelui. Estimare AgriPortal
Producția de porumb a României ar putea fi cu 20% mai mare față de sezonul trecut, în timp ce producția de floarea-soarelui ar putea fi cu aproximativ 64% peste nivelul din 2025/26, arată o......
Firmele ajung inactive fiscal dacă nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026. Consecinţe dure, în cascadă
Firmele ajung inactive fiscal dacă nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026. Consecinţe dure, în cascadă
Nedepunerea bilanțurilor contabile până la data de 31 octombrie 2026 poate duce la inactivitate fiscală, în contextul ...
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în ...
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...