Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului

Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 4 va avea maximum 580 de posturi, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 (DGASPC) va avea maximum 1.136 de posturi, după ce Consiliul Local a adoptat miercuri un proiect de hotărâre în acest sens.
AGERPRES - mie, 08 apr. 2026, 21:05
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului

Conform actului normativ, la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 sunt trecute maxim 120 de posturi, la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 – maxim 64 de posturi, la Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 – maxim 60 de posturi, iar la Direcţia Generală de Administrare a Unităţilor de Învăţământ, Sportului şi Culturii Sector 4 – maxim 59 de posturi.

Toate aceste instituţii vor supune aprobării structura organizatorică, cu respectarea numărului de posturi maxim stabilit.

Potrivit referatului de aprobare al actului normativ, hotărârea a fost propusă spre adoptare în conformitate cu prevederi din Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale.

Totodată, propunerea actului normativ s-a făcut conform unei adrese a Prefecturii Capitalei, conexată cu un alt astfel de document al instituţiei prin care a fost stabilit numărul maxim de posturi pentru 2026 care pot fi încadrate la nivelul subdiviziunii administrativ-teritoriale Sector 4.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...