Consiliul UE a adoptat noile reguli pentru reforma pieței de energie electrică. Sunt promovate PPA-urile și schemele CfD

Consiliul UE a adoptat reglementările actualizate pentru reforma pieței energiei electrice, pentru ca prețurile energiei electrice să fie mai puțin dependente de prețurile volatile ale combustibililor fosili, potrivit Enerdata.
Mihai Nicuţ - vin, 24 mai 2024, 11:56
Consiliul UE a adoptat noile reguli pentru reforma pieței de energie electrică. Sunt promovate PPA-urile și schemele CfD

Normele actualizate promovează utilizarea contractelor bilatetale directe de achiziție de energie electrică (PPA) și a contractelor bidirecționale pentru diferență (CfD), printre alte măsuri menite să creeze un tampon între piețe și facturile de energie electrică plătite de consumatori, potrivit sursei citate.

Normele urmăresc să promoveze investițiile în surse regenerabile de energie pe baza contractelolor de tip PPA prin reducerea birocrației și a taxelor inutile și prin promovarea apariției unor sisteme de garantare care să asigure stabilitate pentru consumatori și investitori.

“Sistemele CfD și sistemele echivalente (pentru noile instalații de producere a energiei electrice pe bază de energie eoliană, energie solară, energie geotermală, energie hidroelectrică pe firul apei și energie nucleară) sunt consolidate pentru a proteja producătorii de energie cu o remunerație minimă care să le asigure funcționarea și reacția eficientă la schimbările de pe piață, cerând în același timp rambursarea veniturilor excedentare în perioadele de prețuri ridicate pentru a fi investite în vederea reducerii costurilor energiei electrice pentru consumatorii finali sau utilizate pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție”, mai arată Enerdata.

În conformitate cu aceste noi norme, Consiliul dobândește, de asemenea, competența de a declara o criză, pe baza unei propuneri a Comisiei, în cazul unor prețuri foarte ridicate pe piețele angro de energie electrică sau în cazul unei creșteri puternice a prețurilor cu amănuntul la energie electrică.

Reforma pieței energiei electrice reprezintă răspunsul pe termen lung al UE la criza energetică înregistrată în 2022.

Reforma a fost prezentată pentru prima dată de Comisia Europeană în martie 2023 și urmărește ca prețul energiei electrice să depindă mai puțin de prețul combustibililor fosili. Aceasta modifică regulamentele privind energia electrică din 2019 și directivele privind energia electrică din 2018-2019, precum și regulamentul privind protecția împotriva manipulării pieței pe piața angro de energie (REMIT).

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...